ANUNȚ IMPORTANT pentru beneficiarii de pensii de urmaș!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anunț important

ANUNȚ IMPORTANT pentru beneficiarii de pensii de urmaș!

Social 06 Septembrie 2018 / 11:35 2842 accesări

Beneficiarii de pensii de urmaş, în vârstă de peste 16 ani, sunt obligaţi ca la începutul fiecărui nou an de studiu (şcolar/universitar) să depună adeverinţă de şcolarizare, conform prevederilor Legii 263/2010. Potrivit modificărilor aduse prin Actul Adiţional nr. 33/2018 la Convenţia nr. 4112/MMSSF/23.12.2003, nr. 652/CNPAS/22.12.2003, respectiv nr. 100/555/CNPR/ 22.12.2003, data limită cu privire la mandatele de plată a drepturilor reţinute de la achitare pentru luna de plată, s-a modificat pentru ultima zi lucrătoare a lunii.

Prin urmare, în vederea respectării prevederilor art.114 alin.(2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare şi a termenului prevăzut în Actul Adiţional mai sus menţionat, copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani, au obligaţia să prezinte adeverinţa din care să rezulte că în anul şcolar în curs, respectiv 2018 – 2019 urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinţei este 25 septembrie 2018. În cazul nedepunerii adeverinţei menţionate, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie 2018 se reţine de la plată potrivit procedurii.

Întrucât anul universitar începe cu 1 octombrie 2018 şi, în consecinţă, studenţii urmaşi, în vârstă de pană la 26 ani, sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25 septembrie 2018 a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceştia au obligaţia ca până la data menţionată să depună la sediul caselor teritoriale de pensii o declaraţie pe propria raspundere în acest sens.

Ulterior, dar nu mai târziu de 25 octombrie 2018, aceştia au obligaţia de a prezenta adeverinţa din care să rezulte că în anul universitar în curs, respectiv 2018-2019, urmează o formă de învăţământ superior, organizată potrivit legii. În cazul nedepunerii declaraţiei pe propria răspundere în sensul continuării studiilor, până la data de 25.09.2018, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie 2018 va fi reţinută de la plată, conform procedurii. „În situaţia neprezentării adeverinţei prin care se face dovada continuării studiilor, până la data de 20.10.2018, pensia de urmaş aferentă lunii noiembrie 2018 va fi reţinută de la plată, potrivit procedurii“, transmite directorul executiv al Casei de Pensii Constanța, Cristina Samoilă.

Beneficiarii de pensii de urmaş - studenţi sunt rugați să prezinte declaraţia pe propria răspundere în sensul continuării studiilor până la 20 septembrie 2018, iar adeverinţa prin care se face dovada continuării studiilor până cel târziu 20 octombrie 2018.



Ştiri recomandate

12