Anunțul de ultimă oră al CFR! Cum circulă trenurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anunțul de ultimă oră al CFR! Cum circulă trenurile

17 Ianuarie 2016 / 19:34 808 accesări

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că trenurile circulă pe toate magistralele feroviare, dar programul de circulație este afectat de condițiile meteo nefavorabile. Călătorii sunt sfătuiți să se intereseze din timp despre modificările care apar în graficul de circulație. Se mențin deschise toate secțiile de cale ferată, însă în zonele afectate de viscol și ninsori se va reduce numărul de trenuri care circulă doar pe intervale mici de stații, călătorii fiind preluați de trenurile rămase în circulație. Prin această măsură se facilitează accesul mijloacelor de deszăpezire, pentru a menține secția feroviară în condiții de circulație, potrivit unui comunicat al CFR. ”Menționăm faptul că deși au fost anulate mai multe trenuri între București și Constanța (și retur), circulația feroviară nu a fost închisă, fiind redus doar numărul acestora pe secție cu asigurarea condițiilor de oprire în stațiile intermediare, iar călătorii au fost preluați de aceste trenuri rămase în circulație”, anunță CFR. Pe mai multe tronsoane feroviare a fost redus numărul de trenuri din cauza condițiilor meteo nefavorabile, dar se asigură continuitate în graficul de circulație. Situația actualizată se poate accesa la linkul http://mt.ro/…/comandament-d…/stare-infrastructurii/feroviar. Plugurile de zăpadă acționează permanent pe sectoarele București - Lehliu, Urziceni - Slobozia și Videle - Giurgiu, iar personalul feroviar este mobilizat pentru curățarea și menținerea funcționării aparatelor de cale la intrarea și ieșirea din gări. Din cauza depunerilor masive de zăpadă pe elementele liniei de contact, echipele de intervenții au acționat timp de mai bine de 3 ore în zona Complexului Feroviar București pentru remedierea unor deranjamente la sistemul de alimentare cu energie electrică pe segmentele Chiajna - București Nord, Chitila - București Nord, București Nord - Băneasa și liniilor de contact din Gara de Nord, aferente peroanele 5-14. Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://www.cfr.ro/…/article/2-uncategorised/2273-camere-webb din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

În funcție de evoluția vremii, CFR SA va analiza și va lua măsuri de restricționare a circulației trenurilor de călători și de marfă pe segmentele unde condițiile meteo pot crea probleme în trafic, astfel încât să evităm blocarea acestora pe secțiile de cale ferată, se mai arată în documentul citat.

Taguri articol


12