Anveloparea blocurilor, pe banii statului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primăria Cernavodă

Anveloparea blocurilor, pe banii statului

Administrație 15 Februarie 2013 / 00:00 734 accesări

PROGRAM Costurile de întreţinere a apartamentelor au crescut continuu în ultimii ani, iar din acest motiv Primăria Cernavodă a căutat soluţii de reducere a acestora. Drept urmare, administraţia locală a realizat un amplu program, care se întinde pe câţiva ani, privind izolarea termică a blocurilor din Cernavodă, prin intermediul căruia se doreşte creşterea performanţei energetice a imobilelor. „Cele mai multe blocuri din Cernavodă au o vechime de peste 40 de ani, iar din această cauză imobilele au o slabă performanţă energetică. Pentru a remedia acest lucru, Primăria a lansat un program de izolare termică a clădirilor vechi. Totodată, prin acest program ameliorăm şi aspectul urbanistic al localităţii”, a spus primarul Gheorghe Hânsă.

CONTRIBUŢIE - 0 Edilul din Cernavodă a afirmat că 50% din cheltuielile pentru acest program vor fi susţinute de către bugetul de stat, conform prevederilor legale, iar restul de 50% de către bugetul local. „În mod normal, asociaţiile de proprietari ar fi trebuit să suporte 10% din contravaloarea lucrărilor. Dar, pentru că este o perioadă de criză şi pentru că mulţi dintre locuitorii oraşului abia au bani să-şi asigure traiul zilnic, suntem hotărâţi să achităm noi partea lor”, a spus Hânsă. El a adăugat că, în prezent, Primăria lucrează la întocmirea documentaţiei tehnice pentru 52 de blocuri, care vor intra în primul val de reabilitări. „Noi ne facem partea noastră, adică să realizăm documentaţia tehnico - economică. Mai departe este treaba Guvernului, care trebuie să lanseze linia de finanţare şi regulile după care vom anvelopa imobilele”, a afirmat Gheorghe Hânsă.



12