Elevi, profesori, oameni de ştiinţă, directori ai unor instituţii care au legături directe sau mai puţin directe cu apa s-au întrunit, ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Dacă suntem obişnuiţi ca astfel de evenimente să fie plictisitoare, să vedem participanţi care mai au puţin până adorm pe scaunele comode ale unei săli, ei bine, de această dată, elevii unor unităţi de învăţământ din Constanţa au demonstrat că se poate şi altfel. Totul s-a petrecut în sala se conferinţe a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa. După câteva discursuri ale gazdelor în care celor prezenţi li s-a vorbit despre cum s-au format mările şi oceanele lumii, despre istoria Mării Negre ori despre cât de important este să păstrăm apele curate, a venit şi rândul elevilor să demonstreze cât sunt de inventivi.
UN PIC MAI ALTFEL Aşa se face că elevii Liceului Teoretic „Decebal“ şi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ au arătat ce i-a impresionat pe ei în legătură cu apa. Au vorbit despre formule chimice, despre stările de agregare ale apei şi aşa au ajuns să prezinte apa în diferitele ei forme. Au prezentat imagini despre minunile ce ne sunt oferite de natură prin îngheţarea apei ori realizate de mâna omului (sculpturi în gheaţă). În dorinţa de a vorbi cât mai neconvenţional despre apă, elevii au prezentat filmuleţe despre propagarea sunetului în apă, mergând până la modul în care comunică delfinii. „Am găsit că ar fi interesant să vorbim despre modul în care se deplasează delfinii prin apă, cum îşi găsesc prada şi cum se orientează. Mesajul nostru este că oamenii ar trebui să se trezească la realitate şi să înceapă să respecte apa până când nu va fi prea târziu. La un moment dat vom rămâne fără apă potabilă şi atunci s-ar putea să fie prea târziu să mai facem ceva“, a spus Florin Vlăduţ Ţifer, elev al Liceului „Decebal“.