Alimentarea cu apă potabilă a localităţilor din mediul rural ar putea fi restricţionată din cauza secetei, de către autorităţile locale şi centrale. Potrivit secretarului de stat în ministerul Mediului, Lucia Ana Varga, măsura nu va afecta şi localităţile din mediul urban cel puţin în luna ce urmează. Varga a precizat că pentru lacurile şi rîurile interioare, nu se impun, deocamdată, restricţii. „Pe lacuri avem un grad de umplere de 77-80% şi nu vor exista probleme în următoarea perioadă”, a spus secretarul de stat. Problemele cele mai mari le au localităţile care se alimentează cu apă din subteran. „Apele din subteran au un nivel foarte scăzut, iar localităţile care utilizează această apă sînt cele din mediul rural”, a explicat Varga. Aceasta a subliniat că, încă de la jumătatea lui mai, a informat toate autorităţile locale în privinţa secetei, care va lovi România. „Le-am cerut încă de atunci să se intereseze de programul de restricţii şi măsuri, pentru ca situaţia să nu îi găsească nepregătiţi”, a arătat secretarul de stat. La rîndul său, ministrul Mediului, Attila Korodi, a precizat că la Vaslui, unde se pare că situaţia este critică, barajele din zonă pot alimenta localităţile din jurul lor încă cel puţin 50 de zile. „Totodată, restricţiile pentru folosirea apei în udarea grădinilor sînt binevenite”, a apreciat ministrul. Korodi a spus că Administraţia Naţională „Apele Române” a cerut Hidroelectrica să limiteze utilizarea apei din baraje pentru producţia de energie, astfel încît apa să fie folosită pentru alte activităţi publice, cum ar fi agricultura.