După ce, timp de două zile, Cernavodă s-a transformat într-o mică Veneţie, efortul autorităţilor a dat roade şi, la ora actuală, apa a fost evacuată din centrul oraşului. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, pentru pomparea apei de pe străzile Anghel Saligny, Daciei, Canalului, Dumbravei şi Portului s-a acţionat cu şapte electropompe şi tot atâtea motopompe. Conducerea administraţiei locale a precizat că echipele de lucrători au acţionat încontinuu, zi şi noapte, până când apele s-au retras. „Mulţumim reprezentanţilor RAJA, CNE Cernavodă, General Concrete, Elcomex, Argos, Cernacoca, Apele Române, SGC, Jandarmeriei, pompierilor şi Poliţiei Comunitare, care au acţionat cu promptitudine pentru eliberarea zonelor inundate”, a spus primarul Mariana Mircea, care a amintit că în timpul inundaţiior au fost evacuate 55 de persoane.