Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa asigură că apa de mare este numai bună de îmbăiat şi că nici de această dată nu au fost semnalate probleme. Astfel, în săptămîna 20 - 27 iulie, în cadrul serviciului de Supraveghere a stării de sănătate şi a condiţiilor factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea, au fost recoltate o serie de probe, atît din apa potabilă, cît şi din apa de mare, de piscină, dar şi de lac. Directorul adjunct al DSPJ Constanţa, dr. Mihaela Dinisov, a declarat că toate probele recoltate arată că apa este de calitate bună sau foarte bună. “Nu au fost găsite probleme nici la probele chimice şi nici la cele bacteriologice. Şi nisipul este în regulă”, a spus dr. Dinisov. Medicii DSPJ au avut încercat să acopere toate zonele litoralului românesc, astfel că au fost luate probe din zonele Năvodari, Mamaia, Constanţa, Eforie Nord, Eforie Sud şi Costineşti.