Pare o contradicţie în termeni, dar oamenii de ştiinţă au creat “apa uscată”. Substanţa are o textură asemănătoare cu cea a zahărului pudră, iar inventatorii se aşteaptă să devină un succes comercial. Fiecare particulă de apă uscată conţine o picătură infimă de apă, înconjurată de ”o cămaşă” de cuarţ nisipos. Una dintre proprietăţile ei cheie este puternica abilitate de a absorbi gazele. Oamenii de ştiinţă cred că apa uscată ar putea fi folosită mai ales în combaterea încălzirii globale, prin absorbirea şi reţinerea gazelor cu efect de seră din atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon. Testele au arătat că noua substanţă este de trei ori mai eficientă în acest sens decât apa obişnuită. Apa uscată s-ar putea dovedi folositoare şi ca mediu de stocare pentru metan ori pentru lărgirea potenţialului energetic al surselor de gaze naturale.

Conceptul apei uscate a fost prezentat în cadrul celei de-a 240-a ediţii a Întâlnirii Naţionale a Societăţii de Chimie din SUA. O altă aplicaţie a apei uscate, demonstrată de doctorul Ben Carter din cadrul Universităţii din Liverpool, Marea Britanie, este folosirea pe post de catalizator pentru accelerarea reacţiilor dintre hidrogen şi acidul maleic. Această interacţiune produce acid succinic, un material-cheie întrebuinţat în industria farmaceutică, în cea alimentară, precum şi în cazul multor altor produse de consum. Tehnologia ar putea fi adaptată şi pentru realizarea diferitelor emulsii uscate, mixturi din două sau mai multe lichide care nu pot fi amestecate, cum ar fi uleiul şi apa. Emulsiile uscate ar putea înlesni şi face mai sigure stocarea şi transportarea lichidelor primejdioase.

Apa uscată a fost descoperită de fapt în anul 1968 şi încă de la început a atras atenţia producătorilor de cosmetice. Conceptul a fost redescoperit în 2006, de către cercetătorii Universităţii Hulk din Marea Britanie, care au aprofundat studiile privind structura apei uscate. Oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii din Liverpool au extins studiul asupra aplicaţiilor apei uscate.