Apărat în instanţă de fetele celui pe care l-a ucis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Apărat în instanţă de fetele celui pe care l-a ucis

Eveniment 23 Octombrie 2009 / 00:00 969 accesări

Tribunalul Constanţa a audiat, ieri, mai mulţi martori în cazul crimei de la Ghindăreşti, în care Hurei Vidinei, de 66 ani, este acuzat că şi-a înjunghiat cumnatul cu un cuţit de mai multe ori în inimă. Fetele victimei i-au luat apărarea agresorului, despre care au spus că este un om liniştit, şi l-au descris pe tatăl lor ca fiind un om violent, foarte dur, care bea mult şi ameninţa pe toată lumea cu cuţitele. „Tata şi Vidinei se întîlneau des, beau împreună, se mai ciondăneau, dar se împăcau imediat. Tata era un om violent, cu mama se purta foarte urît, îi arunca medicamentele pe care le lua pentru că este bolnavă de cancer, iar pe mine şi pe sora mea ne fugărea cu cuţitele prin curte şi ne ameninţa că ne taie dacă îl denunţăm. În ziua crimei, Vidinei a venit acasă la noi şi ne-a spus că l-a omorît pe tata. El ne-a povestit că tata a mers la locuinţa lui, unde a mîncat, a băut, apoi a sărit cu cuţitul la el şi i-a sfîşiat haina. Vidinei mi-a spus că i-a reproşat tatălui meu comportamentul acestuia faţă de mama, pe care o bătea şi o înjura de cîte ori avea chef, ceea ce l-a enervat pe tata şi l-a făcut gelos. S-au luat la ceartă, tata a pus mîna pe un cuţit de bucătărie şi a încercat să îl taie pe Vidinei. Acesta s-a apărat şi l-a înjunghiat!”, a decarat Clava Evante, una din fiicele victimei. Aceleaşi vorbe de bine despre Vidinei au avut şi sora Clavei Evante, o vecină de-a acuzatului şi sora acestuia, Eugenia Timofticiuc. „Vidinei este un om tare cumsecade, nu a avut nici un conflict cu nimeni, tot satul plînge după fratele meu!”, a afirmat Eugenia Timofticiuc. Potrivit procurorilor, în după-amiaza zilei de 3 februarie, Hurei Vidinei a fost vizitat de concubinul cumnatei lui, Liferi Patap, de 57 ani. „I-am dat de băut cît i-am dat, dar el nu se mai sătura şi îmi tot cerea. M-am supărat şi i-am reproşat că eu i-am muncit la cules de porumb şi nu mi-a dat cîţi ştiuleţi mi-a promis, vreo trei-patru traiste. Stăteam la o masă pe care era un cuţit de bucătărie şi o furculiţă, că tocmai mîncasem ceva, iar Patap s-a ridicat brusc, a luat cuţitul şi s-a repezit la mine să mă omoare. I-am prins mîinile să îl imobilizez şi în îmbrînceală, i-am smuls cuţitul şi i l-am înfipt în piept!”, a povestit Hurei Vidinei. Speriat de ceea ce a făcut, bărbatul a dat fuga la fiica sa, care locuia la cîteva case distanţă şi i-a relatat întîmplarea. Poliţiştii din Ghindăreşti l-au găsit pe Liferi Patap zăcînd într-o baltă de sînge, fără suflare. „Băusem şi eu, băuse şi el şi uite unde ne-a adus alcoolul. Acum el este mort iar eu am intrat la necaz. M-a provocat şi eu am ripostat. Plîng şi copiii lui după el, îmi pare rău că l-am omorît, nu am vrut să iasă aşa...!”, a spus cu lacrimi în ochi bătrînul de 66 ani. Procurorii susţin că Liferi Patap era un om violent, care îşi bătea concubina bolnavă de cancer şi copiii, iar la băutură îşi pierdea minţile. De multe ori, Vidinei i-a zis să o lase în pace pe femeie, să nu o mai lovească pentru că şi aşa nu mai are multe zile de trăit, însă Patap nici gînd să îl asculte. „Pînă acum nu am avut de-a face cu poliţia. Am 66 de ani şi niciodată nu am încălcat legea. Aşa mi-a fost soarta ca la vîrsta asta să stau la închisoare!”, şi-a încheiat Vidinei declaraţia dată procurorilor. Anchetatorii spun însă, că victima ar prezenta mai multe plăgi înjunghiate, două dintre ele în inimă.

Taguri articol


12