În premieră în România, la Constanţa, a fost prezentat un aparat performant pentru diagnosticarea cancerului mamar. În urma discuţiilor purtate de şeful Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, prof. dr. Vasile Sârbu, cu producătorii aparatului, aceştia au decis să înceapă prezentarea aparatului în ţara noastră, cu oraşul Constanţa. „Aparatul, de producţie rusească, scanează ţesuturile mamare cu ajutorul unor curenţi de înaltă frecvenţă, fiind mult mai sigur decât tradiţionalele mamografii, care iradiau pacientele”, a declarat prof. dr. Vasile Sârbu. Faţă de mamografii, aparatul de diagnostic a tumorilor mamare poate depista chiar şi tumori de doi milimetri. Mai mult, acesta poate face diferenţa între tumorile maligne şi cele benigne. „Analiza aparatului ne arată şi alte formaţiuni care se pot afla în sânul unei femei, fie că este vorba de un abces, un lipom sau un fibrom. Aş vrea ca toate femeile din Constanţa să îşi facă un control cu acest aparat”, a precizat Vasile Sârbu. Fiind vorba despre o procedură sigură, aparatul va putea fi folosit şi de tinerele până în 20 de ani şi de femeile gravide, care până acum nu îşi puteau face mamografii. „90% - 95% dintre femeile constănţene nu vor avea nimic, dar vor avea siguranţa că sunt sănătoase şi nu au de ce să îşi facă griji. Restul femeilor, la care vom descopri ceva în neregulă, vor afla la timp şi vor putea să ia măsurile care se impun”, a adăugat şeful Clinicii de Chirurgie. Stabilirea diagnosticului durează între 5 şi 15 minute. Prof. dr. Vasile Sârbu a afirmat că speră ca aparatul, care costă 35.000 euro, să intre în dotarea SCJU. În România, aproximativ 5.600 de femei află în fiecare an că au cancer la sân, mai mult de 90% fiind deja în ultimele stadii ale bolii.
MEDALIE DE ARGINT. Dacă reprezentanţii SCJU vor reuşi să achiziţioneze aparatul pentru depistarea cancerului mamar, atunci unitatea sanitară constănţeană se va putea lăuda cu două aparate performante folosite în lupta împotriva cancerului. Începând din 2004, în cadrul SCJU funcţionează aparatul „Antimeta”, aparat inventat de o echipă de şase specialişti români, printre care şi prof. dr. Vasile Sârbu. „După intervenţia chirurgicală prin care au fost extirpate tumorile cancerigene, pacientul este supus unor şedinţe cu acest aparat. Acesta introduce în abdomenul bolnavului soluţii citostatice, încălzite la o temperatură de 43 de grade Celsius. După o oră, aparatul scoate soluţia din corpul pacientului. Celulele cancerigene mor la temperaturi ridicate. Acesta este rolul aparatului: să distrugă toate celulele cancerigene rămase în organism după eliminarea tumorii. În acest fel prevenim apariţia metastazelor în cazurile de cancer la ovar, uter, stomac, colon şi rect”, a explicat prof. dr. Vasile Sârbu. Aparatul a fost brevetat în 2008 de şeful Clinicii de Chirurgie. Performanţele acestuia au fost recunoscute şi la nivel internaţional. La cea de-a 13-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii Noi „Inventika”, care a avut loc în octombrie 2009, aparatul „Antimeta” a primit medalia de argint.