Aparate de aer condiţionat, posibile surse de microbi!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În toate spitalele din România…

Aparate de aer condiţionat, posibile surse de microbi!?

Eveniment 19 August 2010 / 00:00 912 accesări

În multe dintre saloanele spitalelor din ţară sunt montate aparate de aer condiţionat care, în mod normal, nu ar avea ce să căute în încăperi de spital. Este bine cunoscut faptul că aparatele de aer condiţionat pot fi adevărate surse de microbi, aşa că se impune instalarea unui sistem special de ventilaţie, nicidecum a unui aparat banal care, de multe ori, nu este îngrijit aşa cum ar trebui. Din păcate, construcţiile vechi ale spitalelor din România nu permit montarea unui sistem special. “Ne-am tot interesat şi am văzut că nu avem cum să montăm un sistem special, care să fie agreat. Asta ar însemna să se reducă din suprafaţa încăperilor, deci să nu ne mai încadrăm în unele norme sanitare”, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore, a declarat că în niciun spital din lume nu ar exista sisteme speciale şi că aparatele de aer condiţionat obişnuite sunt baza ventilaţiei. Tot ea a declarat că în fiecare spital există un medic de igienă care are obligaţia să verifice aparatele şi să garanteze siguranţa acestora.

APARATELE, LA CONTROL… La SCJU, potrivit managerului, dr. Căpăţână, aparatele de aer condiţionat sunt verificate, periodic, de o singură firmă, “Ideal Standard”, care garantează pentru buna lor funcţionare. “Ştim că nu este cel mai sigur sistem, că există un consum mare, dar nu avem de ales”, a arătat managerul Căpăţână. ”La iniţiativa conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, de azi, în toate spitalele din judeţ, comisii de specialitate vor controla toate aparatele din alcătuirea secţiilor de Anestezie Terapie Intensivă şi a Blocurilor Operatorii. “Vrem să preîntâmpinăm orice problemă, aşa că verificăm toate sistemele de oxigen, de instalaţii, tot ce ar putea pune în pericol bolnavul, dar nu numai”, a declarat directorul DSPJ, dr. Constantin Dina.



12