Aparate vechi de zeci de ani, casate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa. Evaluare tehnică la Spitalul de Urgenţă

Aparate vechi de zeci de ani, casate!

Eveniment 13 Octombrie 2011 / 00:00 688 accesări

La nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a demarat procedura de evaluare tehnică. Managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, dr. Dan Căpăţână, a declarat că cele mai vechi aparate funcţionau în serviciul de radiologie, ele fiind chiar şi din 1976. Astfel că aceste dotări erau în permanenţă defecte, iar investiţiile în reparaţii erau mult prea mari pentru un spital care abia dacă supravieţuieşte reformei sanitare sub administraţia Băsescu. Era greu de crezut că aparatele, vechi de peste 35 de ani, evidenţiau corect suferinţa pacienţilor, ajutau medicii în stabilirea unui diagnostic cert. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ecografele din dotarea spitalului. „Stăm foarte prost şi la dotarea cu ecografe, aşa că avem în plan achiziţionarea unor aparate noi, aparate pe care, în mod normal, orice spital de urgenţă ar trebui să le aibă. Vom face eforturi să achiziţionăm măcar câteva ecografe, în condiţiile în care un aparat performant poate să coste chiar şi o sută de mii de euro. Spitalul are nevoie de ecografe performante”, a declarat managerul. Şi nu sunt singurele aparate care necesită înlocuire, astfel că la nivelul unităţii sanitare s-a trecut la o evaluare tehnică pe fiecare secţie/clinică în parte.

SE ARE ÎN PLAN ACHIZIŢIONAREA UNOR SISTEME ALTERNATIVE LA ENERGIA ELECTRICĂ, ASTFEL ÎNCÂT ATUNCI CÂND SE ÎNTRERUPE CURENTUL ELECTRIC SĂ NU FIE PROBLEME, ÎN SPECIAL ÎN SECŢIILE CONSIDERATE LA RISC

„Există o întârziere tehnologică ce nu poate fi evitată. Aşa că ne-am gândit să achiziţionăm unele sisteme speciale alternative care să preia imediat sarcinile generatorului, fără să mai existe acea întrerupere”, a explicat managerul. Dr. Căpăţână susţine că nu au fost probleme la ultimele întreruperi de curent electric, dar se vrea preîntâmpinarea acestora. Conducerea celei mai mari unităţi sanitare din judeţ a întocmit o listă cu necesarul dotării, documentul fiind înaintat Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), de unde şi de această dată se speră un sprijin.



12