Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), clădirile noi vor avea obligatoriu, începînd din acest an, certificate energetice. Certificatul de performanţă energetică va avea o valabilitate de 10 ani de la data emiterii şi va fi eliberat pentru apartamentele din clădirile de locuit, dar şi pentru clădiri de birouri, şcoli, grădiniţe, spitale, hoteluri care se construiesc, sînt vîndute sau închiriate în acest an. Pentru clădirile monumente istorice, lăcaşuri de cult, clădiri provizorii sau clădiri care necesită consum redus de energie, aceste certificate nu vor fi obligatorii. Certificatele vor conţine informaţii despre eficienţa economică a locuinţei, despre starea clădirilor din punct de vedere termic şi energetic, gradul de utilizare a căldurii şi soluţiile de modernizare şi reabilitare termică pentru fiecare caz în parte. Certificarea energetică a noilor clădiri se va face la sfîrşitul lucrării, astfel încît în momentul recepţiei locuinţelor, noii proprietari să primească documentele. Începînd cu 2010, proprietarii nu vor mai putea vinde sau închiria locuinţele dacă acestea nu au certificatele energetice. Totodată, în funcţie de eficienţa economică în utilizarea căldurii pentru încălzirea clădirii, vor putea fi stabilite şi preţurile acestora. Documentele vor fi eliberate de auditorii energetici de clădiri, atestaţi la cererea proprietarilor sau a firmelor care construiesc imobilele. Directiva europeană privind performanţa energetică a clădirilor a fost adoptată în decembrie 2002 şi prevede economisirea, pînă în 2010, a unei cincimi din consumul de energie. MTCT estimează că, la ora actuală, în România, eficienţa utilizării căldurii pentru încălzire, apă caldă de consum şi prepararea hranei este de numai 43% din cantitatea de căldură furnizată de surse. De asemenea, cele mai multe locuinţe sînt situate în clădiri cu vechimea cuprinsă între 15 şi 55 ani, caracterizate printr-un grad redus de izolare termică şi o uzură avansată. Aprox. 58% din blocurile existente, mai exact 2,4 milioane apartamente construite în perioada 1950 -1985, necesită în prezent intervenţii de reabilitare şi modernizare termotehnică.