Europarlamentarul PSD Corina Creţu crede că opoziţia daneză faţă de aderarea României la Schengen reflectă eşecul diplomaţiei naţionale, considerând că în această situaţie “ar fi util un gest din partea intelectualilor publici din România”, care să susţină în străinătate acest obiectiv. “Danemarca s-a folosit de vocea europarlamentarilor săi pentru a ne spune, încă o dată, că are probleme cu felul în care România răspunde criteriilor de aderare”, a declarat Corina Creţu. Europarlamentarul atrage atenţia asupra coordonării poziţiilor mai multor state occidentale pe aceasta temă. „Din păcate, pe lângă motivele obiective, România şi Bulgaria sunt folosite drept paratrăsnet pentru a exploata electoral frustrările interne din vechile state membre ale UE, în unele dintre ele urmând să aibă loc alegeri în perioada următoare”, apreciază vicepreşedintele PSD. Potrivit Corinei Creţu, europarlamentarii danezi din toate grupurile politice au insistat ca guvernul lor să susţină Franţa şi Germania şi să împiedice aderarea prematură a României şi Bulgariei la Schengen.