Apel de conştiinţă la parlamentarii medici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Apel de conştiinţă la parlamentarii medici

Sănătate 01 Iunie 2010 / 00:00 422 accesări

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România (CMR) îşi manifestă în mod ferm opoziţia faţă de decizia Guvernului de a reduce cu 25% veniturile medicilor din sectorul public. Ei consideră că o asemenea măsură, pe lângă faptul că este ineficientă în rezolvarea deficitului bugetar, este şi nedreaptă atât timp cât majoritatea medicilor din sistemul public sunt plătiţi din fonduri obţinute prin prestări de servicii medicale şi nu prin transfer de la buget. „Consiliul Naţional al CMR solicită Guvernului să facă un raport, care să prezinte modalitatea în care au fost alocate fondurile de la buget şi din împrumuturile externe în 2009, precum şi măsurile active în combaterea crizei. Nu suntem de acord să dăm un cec în alb celor care în lunile martie şi aprilie au fost incapabili să evalueze starea corectă a economiei României”, a declarat preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Reprezentanţii CMR susţin mişcările revendicative împotriva sărăcirii populaţiei şi recomandă membrilor săi să participe la acestea. Consiliul Naţional face un apel de conştiinţă la parlamentarii medici, indiferent de partidul politic din care fac parte ca în acest moment dificil să facă o alegere: să respecte decizia de partid sau să respecte interesele corpului medical şi ale pacienţilor. „Opţiunea le aparţine şi, dacă vor alege partidul, vor trebui să înţeleagă că s-au autoexclus din corpul medical”, spune preşedintele CMR, prof. univ. dr. Astărăstoae.



12