Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii Constanţa (OTIMMC) declară deschisă cererea de proiecte pentru schema de ajutor de stat \"Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii realizate de întreprinderile mici şi mijlocii\" (aferentă operaţiunii \"Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile\", domeniul major de intervenţie. 1.1. \"Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM\", axa prioritară 1 \"Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient\"), din cadrul POS „Creşterea Competitivităţii Economice”. Depunerea proiectelor de către întreprinzătorii interesaţi demarează astăzi, pe 26 mai, iar prezentul apel de proiecte se va încheia cînd va fi epuizat bugetul alocat, de 62,6 milioane euro. Pe lîngă IMM-uri mai pot depune proiecte şi societăţile cooperative, iar valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordat pentru fiecare beneficiar pe proiect este de 920.001 lei (250.000 euro). Valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil acordat din totalul costurilor eligibile este de 70% pentru IMM-urile care au între 10 şi 49 salariaţi, sau 60% pentru IMM-urile care au între 50 şi 249 de salariaţi. În cazul sprijinului pentru consultanţă şi instruire, valoarea este de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru servicii de consultanţă specifică şi instruire specializată, dar nu mai mult de 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Depunerea proiectelor se face la sediul OTIMMC, dar numai după înregistrarea online a solicitanţilor pe pagina de web www.animmc.ro. Durata implementării şi finalizării proiectului este de maximum doi ani de la semnarea contractului de finanţare. Tipuri de proiecte care pot obţine finanţare: crearea unei noi unităţi de producţie (fabrică/secţie/instalaţie); extinderea unei unităţi existente pentru creşterea capacităţii de producţie; diversificarea producţiei unei unităţi existente, prin lansarea de noi produse sau servicii; modernizarea întreprinderii, inclusiv schimbări în procesul de producţie al unei unităţi existente (ex. modernizare instalaţii, echipamente şi instalaţii înalt tehnologizate, automatizarea sau mecanizarea procesului de fabricaţie, introducerea de noi tehnologii de producţie). Echipamentele pentru protecţia mediului, reciclarea deşeurilor, tratarea apelor reziduale se finanţează numai în legătură cu investiţiile menţionate anterior; achiziţionarea de bunuri intangibile, cum ar fi software, brevete, licenţe, know-how sau soluţii tehnice nebrevetate; consultanţă specifică şi instruire specializată strict legată de activităţile de investiţii specificate mai sus. La capitolul cheltuieli eligibile sînt menţionate: cheltuieli pentru achiziţia de teren (eligibile în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului), cheltuieli pentru clădiri şi instalaţii aferente construcţiilor (în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului) precum achiziţie clădiri, cu excepţia leasing-ului, dar şi construcţie şi modernizare clădiri, inclusiv instalaţii aferente construcţiilor. Mai sînt declarate eligibile cheltuielile pentru achiziţia de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar (imobilizări corporale) cu excepţia leasing-ului, cheltuielile pentru achiziţia de imobilizări necorporale - cu excepţia leasing-ului, precum aplicaţii informatice, brevete, licenţe şi know-how, soluţii tehnice nebrevetate. Sînt acceptate şi cheltuielile privind achiziţia de servicii de consultanţă pentru elaborarea de studii şi documentaţii preliminare, elaborarea studiilor de soluţie, elaborarea planului de afaceri şi a studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate, elaborarea documentaţiei necesare obţinerii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, elaborarea studiului de impact al proiectului asupra mediului şi de identificare a măsurilor/lucrărilor necesare în cadrul proiectului, pentru remedierea impactului negativ, elaborarea proiectului de execuţie a investiţiei şi a detaliilor şi devizelor de execuţie. Tot în categoria cheltuielilor eligibile se înscriu consultanţa tehnică/tehnologică de specialitate, serviciile de consiliere a beneficiarului, consultanţa pentru achiziţionarea de bunuri intangibile, cum ar fi software, brevete, licenţe, know-how sau soluţii tehnice nebrevetate.