O navă cu sute de pasageri aflată în largul Greciei a emis, ieri, un semnal de ajutor, din cauza unor persoane înarmate prezente la bord, a anunţat Ministerul grec al Marinei, citat de ”Daily Mail”. Potrivit unor surse, nava, aflată în largul insulei Corfu, ar transporta 700 de pasageri. Televiziunea de stat din Grecia a precizat că imigranţi ilegali sunt implicaţi în situaţia de pe navă, în timp ce alte surse afirmă că toţi cei 700 de pasageri sunt imigranţi fără documente. Este vorba despre un cargobot moldovenesc denumit Blue Sky, a declarat, pentru site-ul prothemanews.com, preşedintele Autorităţii Portuare din Corfu, Spiros Andriotis. Cargobotul se îndrepta spre un port croat, când a emis semnalul de ajutor, însă serviciile de monitorizare arată că nava a efectuat un viraj brusc spre Italia. Autorităţile elene au trimis elicoptere ale Forţelor Navale pentru a ajuta nava.
Ulterior, potrivit cotidianului italian ”La Reppublica”, autoritățile elene ar fi afirmat că sute de imigranţi sirieni, probabil, se află la bordul navei care a emis un semnal de alarmă în largul Greciei, însă Paza de Coastă elenă nu confirmă prezenţa persoanelor înarmate. Nava la bordul căreia au fost semnalate incidentele a aparţinut până de curând unui armator din România. ”Nava a fost a unei firme din Constanţa, până acum două săptămâni. Atunci a fost vândută unui sirian. Nu mai are nicio legătură cu România”, a declarat, pentru Mediafax, Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Mihălcioiu a adăugat că nu are cunoştinţă despre prezenţa vreunui cetăţean român în cadrul echipajului.