Peste 96.000 de persoane au fost vaccinate în primele două săptămâni de la demararea campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii (MS) împotriva gripei de sezon, a anunțat, ieri, MS. Pentru sezonul 2014 - 2015, ministerul a achiziţionat 500.000 de doze de vaccin, care au fost în totalitate distribuite către direcţiile de sănătate publică la nivel local. “Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord-cadru pe timp de doi ani pentru trei milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcţie de receptivitatea populaţiei şi a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantităţile de vaccin şi peste cele 500.000 de doze. Facem apel la medicii de familie, dar şi la cadrele medicale din unităţile sanitare să susţină campania de vaccinare pentru scăderea riscului de îmbolnăvire a populaţiei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Până în prezent, specialiştii în sănătate publică au informat MS că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără tendinţă de creştere semnificativă.
NU S-A ÎNREGISTRAT NICIUN CAZ DE GRIPĂ CONFIRMAT CU AJUTORUL EXAMENELOR DE LABORATOR
”Ca în fiecare an, campania de vaccinare a MS se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Sunt vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, adică persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei MS şi recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății”, se arată într-o infomare MS. Specialiștii MS reamintesc populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos - alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă. ”Reamintim populației că medicația antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secție/spital de boli infecțioase se administrează la indicația medicului, în cazurile grave sau în prezența bolii la persoane cu factor de risc cu complicații, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă”, arată MS. Ministerul Sănătății atrage atenția că, pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități, la prima oră de curs, o importanță majoră o are triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, prin trimiterea la medici sau izolarea la domiciliu a oricărui elev care prezintă febră sau semn de boală respiratorie acută. La Constanța, prima tranșă de vaccin, de 7.900 doze, a venit pe 17 noiembrie, iar cea de-a doua tranșă, de 22.000 doze, pe 24 noiembrie, ele fiind distribuite medicilor de familie, potrivit Direcției de Sănătate Publică Județeană.