APEL! Nouă acțiune de donare de sânge în colaborare cu Biserica! Vezi când!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

APEL! Nouă acțiune de donare de sânge în colaborare cu Biserica! Vezi când!

Sănătate 21 Februarie 2019 / 16:37 1743 accesări

Nevoia de sânge rămâne mare în județul nostru, așa că Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța continuă acțiunile de donare. Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Biserica ”Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, din Eforie Sud, organizează duminică, 24 februarie 2019, între orele 8.30 și 13.30, o acțiune de donare de sânge. ”Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Eforie Sud și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional”, potrivit CRTS. Cine dorește să doneze sânge, este așteptat duminică, 24 februarie, la Biserica ”Nașterea Sf. Ioan Botezatorul”, str. Al.I.Cuza nr 1, Eforie Sud cu un act de identitate valabil, între orele 8.30 și 13.30.

CINE POATE DONA/BENEFICII!

Specialiștii CRTS au anunțat cine poate dona sânge, dar și care sunt beneficiile. Pot dona sânge persoane cu vârstă cuprinsă între 18 și 65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani, în funcţie de evaluarea medicală), cu greutatea peste 50 kg (în funcţie de înălţime, constituţie), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecţie HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. Cu 3 zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice! În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor (sandwich-uri, fructe, lactate) şi minimum 500 ml de lichide. Intervalul minim între 2 donări este de 2 luni, iar numărul maxim de donări/an: 4 pentru femei, 5 pentru bărbaţi (în funcţie de evaluarea medicală). Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază, la cerere, de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, elevi, studenţi şi militari; decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării, între localitatea de domiciliu/reşedinţa înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge; reducere 50% la transportul în comun pentru donatorii cu domiciliul/reşedinţa în oraşul Constanţa, pentru o perioadă de o lună.



12