Apele s-au liniştit la CS Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Apele s-au liniştit la CS Tomis

Sport 21 Iulie 2010 / 00:00 782 accesări

Optimismul pare să-şi facă loc în tabăra formaţiei feminine de handbal CS Tomis Constanţa, după ce la reunirea de săptămâna trecută domnea o atmosferă incertă cu privire la viitorul sezon. Preşedintele echipei constănţene, Gheorghe Slabu, a anunţat, ieri, că în conturile jucătoarelor s-a virat prima tranşă de bani, iar apele s-au mai liniştit în cadrul lotului. „Am căzut de comun acord ca restanţele financiare să fie împărţite în trei tranşe, iar fetele au acceptat. Ne-am ţinut de cuvânt şi am virat deja prima tranşă, iar fetele sunt mult mai încrezătoare în ceea ce priveşte viitorul. Nu sunt datorii foarte mari, dar suntem nevoiţi să facem eforturi destul de mari pentru a le achita. Asta este situaţia. Trebuie să înţelegem şi administraţia locală, care în această perioadă nu are cum să ne ajute. Încercăm să ne achităm de datorii faţă de jucătoare, pentru a asigura un climat bun la echipă înainte de viitorul sezon. Atmosfera bună se simte deja la echipă, iar fetele au alt chef de muncă acum şi asta mă bucură”, a declarat Slabu, care nu exclude posibilitatea ca unele jucătoare, care au părăsit echipa constăţeană, să revină asupra deciziei. Este vorba de Diana Druţu, care se pare că nu a semnat încă cu Oţelul Galaţi. „Noi încă o aşteptăm la echipă. Am colaborat foarte bine timp de patru ani. Ea a crescut din punct de vedere valoric, iar echipa are nevoie de serviciile ei”, a mai spus Slabu. De altfel, pentru postul de portar, rămas deficitar după plecarea Mihaelei Blaga şi retragerea Doinei Avram, s-au găsit soluţii. Raluca Borodi, plecată la Rulmentul Braşov la jumătatea sezonului trecut, a revenit la CS Tomis, ea urmând să lupte pentru postul de titulară cu Mihaela Petrescu. „Borodi şi-a exprimat dorinţa de a reveni la Constanţa, iar noi am acceptat. Antrenorul va decide dacă pentru acest post va fi nevoie şi de o altă jucătoare pentru că nu poţi sta doar în doi portari”, a afirmat Slabu. CS Tomis se pregăteşte în aceste zile pe plajă şi în sala de forţă, urmând ca peste două săptămâni să plece şi într-un cantonament montan.



12