Aplicarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, la un pas de amînare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aplicarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, la un pas de amînare

Economie 06 Martie 2009 / 00:00 504 accesări

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) vor să propună amînarea aplicării legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, programată iniţial pentru 1 iulie, a anunţat CSA. Aplicarea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor presupune, pe lîngă elaborarea normelor tehnice, şi îmbunătăţirea mecanismelor necesare autorităţilor locale pentru asigurarea unui flux de informaţii coerent şi continuu, care presupune modificarea legislaţiei actuale. \"În acest context, MAI, ca minister iniţiator, împreună cu CSA au în vedere înaintarea propunerii de amînare a aplicării legii menţionate anterior, de la o dată care va fi stabilită de către autorităţile competente\", se menţionează în comunicatul CSA. Deşi nici CSA, nici MAI nu au explicat clar motivele amînării, se subînţelege că există cel puţin două premise neîndeplinite: lipsa normelor tehnice de aplicare a legii şi lipsa fluxului continuu şi coerent de informaţii pentru viitorii asuguraţi. Reamintim că legea asigurării obligatorii a locuinţelor a fost promulgată la începutul lunii noiembrie 2008. Conform actului normativ, proprietarii de imobile sînt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă, între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe nu va depăşi 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro. Actul normativ prevede şi înfiinţarea unui pool de asigurare, prin asocierea societăţilor de asigurare autorizate să încheie asigurări pentru locuinţe. Fondul locativ naţional cuprinde opt milioane de unităţi, din care, potrivit datelor CSA, doar 8% beneficiază de protecţie printr-o poliţă de asigurare facultativă. Potrivit unei estimări MAI, valoarea primelor subscrise după introducerea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor va atinge 150 de milioane de euro.



12