Aplicație web care ajută nevăzătorii să navigheze pe internet, propusă de un băiat de 15 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aplicație web care ajută nevăzătorii să navigheze pe internet, propusă de un băiat de 15 ani

Tehnologie 20 August 2016 / 18:36 764 accesări

Un adolescent de 15 ani, care a înființat o companie în domeniul cercetării tehnologice inovative, a realizat o aplicație web pentru a-i ajuta pe nevăzători să poată naviga pe internet, scrie digitatrends.com, citând portalul techcrunch.com.

În această săptămână compania Braigo Labs a lansat versiunea beta a serviciului său digital care are rolul de a-i ajuta pe cei cu tulburări de vedere sau pe cei care nu văd deloc să poată recunoaște texte scrise pe imagini. Aceasta este prima fază a lansării unei platforme mai ample care are rolul de a face mai facil accesul la internet pentru cei cu probleme de vedere.

În prezent serviciul rulează ca o aplicație de internet gratuită, funcționează în peste 50 de limbi de pe mapamond și poate extrage textul din imagini dintr-o varietate de surse, scrie portalul TechCrunch, care mai notează că aplicația aduce ca noutate față de alte dispozitive deja existente pe piață faptul că-i poate ajuta pe nevăzători să înțeleagă textul care se află pe o imagine.

''Acesta este pasul nostru în direcția corectă'', a declarat Shubham Banerjee în vârstă de 15 ani, creatorul companiei Braigo Labs, pentru TechCrunch.



12