O companie din India a lansat pe piaţă un smartphone, care este dotat cu o busolă ce indică direcţia în care se află Mecca, dar şi cu varianta online a Coranului, în 29 de limbi. Creatorul smartphone-ului Enmac afirmă că s-a concentrat asupra dezvoltării tehnologiilor religioase atunci când a conceput dispozitivul. În India, numărul utilizatorilor de telefoane mobile înregistrează o creştere rapidă, cu peste 850 de milioane de abonaţi, inclusiv fermieri şi şoferi de ricşă. „India are aproximativ 180 de milioane de musulmani, iar telefoanele mobile nu sunt foarte utilizate de această comunitate. Însă atunci când apare un produs potrivit, acesta are potenţialul de a atrage mai mulţi utilizatori”, a declarat Anuj Kanish, care a lansat Enmac în India. Acesta a precizat că are deja o cerere mare pentru acest tip de smartphone.
Enmac traduce Coranul din arabă în alte 29 de limbi străine şi include mai multe programe, precum cel cu hadith-uri (spusele lui Mohammed), dar şi un ghid pentru indienii musulmani privind pelerinajul anual la Mecca şi Medina. Anuj Kanish afirmă că firma sa s-a concentrat asupra tehnologiilor religioase pentru a- i ajuta pe clienţii care sunt foarte ocupaţi să rămână în contact cu Dumnezeu.