Rezultatele obţinute de elevii români la sesiunea din vară a Bacalaureatului au şocat întreaga ţară, examenul din acest an fiind cel mai slab din ultimii 20 de ani. Din păcate, fenomenul are toate şansele să se repete şi în sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat, în condiţiile în care nici una din părţile implicate în procesul educaţional (elevi, cadre didactice, părinţi şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei) nu pare dornică să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Ca de fiecare dată când ceva merge prost în România, fiecare încearcă „să arunce pisica” în curtea celuilalt: elevii dau vina pe profesori şi minister, profesorii aduc acuzaţii ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, iar reprezentanţii ministerului dau vina pe părinţi profesori şi elevi. Ceea ce puţini îndrăznesc să afirme este că întreaga societate din România se face vinovată pentru starea actuală a sistemului de Educaţie. „Toţi am contribuit la crearea situaţiei actuale din sistemul de învăţământ, iar prin toţi mă refer, în special, la adulţi. Copiii sunt singurii care nu au nicio vină. Cine acuză copiii pentru rezultatele proaste de la bacalaureat nu s-a uitat în oglindă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Părinţi, Adrian Topor.
`• PRINCIPALUL VINOVAT: CLASA POLITICĂ • În primul rând, o mare parte din vină aparţine clasei politice, mai exact tuturor conducerilor Ministerului Educaţiei. Lipsa unui cadru legislativ coerent, care să stea la baza procesului educaţional şi-a pus amprenta asupra educaţiei generaţiilor din ultimii ani. De nenumărate ori, atât profesorii cât şi elevii şi părinţii s-au plâns de faptul că programa este prea încărcată şi manualele sunt prea stufoase. Nu s-a făcut nimic în acest sens. S-a modificat, însă, în repetate rânduri, modul de evaluare al elevilor. Unde a dus lipsa de implicare a clasei politice? La un procent de promovabilitate, la nivel naţional, de 44,47% la examenul de Bacalaureat din 2011. Din păcate, prin faptul că ani la rând au acceptat (sau, mai grav, au cerut) bani din partea candidaţilor la examenul de maturitate pentru a le facilita obţinerea unei note de trecere, profesorii (o parte din ei) se fac la fel la fel de vinovaţi de rezultatele slabe înregistrate în acest an. Reducerile drastice ale salariilor cadrelor didactice decise de guvernanţii în ultimii doi ani scuză doar parţial comportamentul profesorilor, având în vedere faptul că practica banilor puşi în plic pentru profesori, protocolul de la Bac şi telefoanele date pentru a se interveni pentru elevul X există de mult mai mulţi ani. „Atât timp cât profesorii primesc bani la Bacalaureat pentru a trece anumiţi elevi, să nu se plângă că nu sunt respectaţi. De ce să-i respecte elevii sau să înveţe dacă ştiu că pot da bani pentru a obţine notele de care au nevoie?”, a spus Adrian Topor.
• DEZORGANIZAREA DIN EDUCAŢIE • Pentru reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) rezultatele slabe de la examenul de bacalaureat din acest an arată, de fapt, dezorganizarea care există în sistemul educaţional românesc. „Pentru notele obţinute la acest examen nu trebuie să îi facem responsabili doar pe elevii dezinteresaţi de învăţătură. Vina o poartă în egală măsură şi cadrele didactice, părinţii precum şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. El a adăugat că nu ne putem aştepta la performanţe deosebite în învăţământ, în general, dacă reforma sistemului nu începe de la baza acestuia, din primul an de şcolarizare al copilului. „Avem în continuare programe şcolare mult prea încărcate, un sistem de învăţământ neatractiv şi care nu este centrat pe abilităţile fiecărui elev, unităţi de învăţământ în care lipsesc investiţiile şi resursă umană nemotivată. Abia după ce vom rezolva aceste probleme, putem afirma că rezultatele examenului de bacalaureat arată capacitatea produsului şcolii româneşti - elevul”, a precizat preşedintele FSLI.
Pentru profesorii de matematică, limba română, istorie, fizică şi chimie, vara se anunţă a fi una extrem de productivă. Potrivit Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, din cei peste 7.500 de candidaţi la Bacalaureat, aproape jumătate au fost declaraţi respinşi. Cu alte cuvinte, pentru a avea o şansă la sesiunea din toamnă a examenului, părinţii elevilor respinşi îşi vor deschide larg buzunarele şi vor plăti meditatori. Şi, pentru că mulţi participanţi au picat la mai multe probe, numărul orelor de meditaţii se vor dubla, sau chiar se vor tripla. Evident, pentru aceşti bani nu va fi eliberată nicio chitanţă. În cazul în care nici meditaţiile nu îi vor ajuta pe absolvenţii claselor a XII-a să treacă de bacalaureat, universităţile din întreaga ţară se vor confrunta cu o scădere drastică a numărului de candidaţi la admitere.