Apocalipsa cea de toate zilele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Apocalipsa cea de toate zilele

Eveniment 11 Octombrie 2011 / 00:00 662 accesări

În a doua jumătate a săptămânii trecute, în paralel cu Adunarea NATO de la Bucureşti, la care aţi văzut şi voi la televizor cât de straşnic dormeau invitaţii în sală, într-atât de interesante erau dezbaterile, s-a produs o oarecare vânzoleală în legătură cu perspectivele crizei financiare din Europa.

Totul a plecat de la o declaraţie a unui oficial american, care mai dădea un răgaz de numai trei săptămâni Uniunii Europene, până la declanşarea unui nou cataclism financiar, de data asta exclusiv pe bătrânul continent, în cazul în care nu se vor adopta rapid măsuri de redresare economică. Premierul britanic a mai turnat şi el puţin gaz pe foc, iar întâlnirea din weekend, dintre preşedintele francez şi cancelarul Germaniei, a stârnit numeroase comentarii. Neliniştea s-a accentuat ieri, prin iminenţa de faliment a unei bănci franco-belgiene, care devine astfel prima instituţie financiară europeană de acest fel aflată într-o situaţie extrem de critică. Întrebarea ce s-a vânturat prin toată presa autohtonă sau internaţională este una şi aceeaşi: ce ne aşteaptă în viitorul apropiat?...

Ba se vorbeşte, cum au făcut-o Sarkozy şi Merkel, de recapitalizarea băncilor europene cu expunere mare la risc, ba se sugerează un faliment controlat al Greciei, însă nimeni nu pune degetul pe rană, iar \"numele rănii\" ar fi incapacitatea de plată a unor state sau inflaţia galopantă! Având în vedere că noi, românii, cel puţin în ultimii doi ani, trăim cu această apocalipsă deasupra capului în fiecare zi, nici nu cred că mai avem energia psihologică, ironic vorbind, de a ne speria. Au avut grijă guvernanţii noştri să ne facă imuni la panică... Asta este mentalitatea tipică a săracului care ştie că nu mai are aproape nimic de pierdut. Jocurile sunt mult prea mari şi se fac la o înălţime ameţitoare deasupra capetelor noastre.

Singura \"consolare\", dacă pot spune aşa, este faptul că sărăcia ne face mai autarhici, adică mai izolaţi şi mai puţin dependenţi de sistemul bancar. Dar în acest caz vorbesc de oamenii de rând, nu de economia României! La nivel naţional, ţara noastră este aproape la fel de expusă ca oricare alt stat european, iar securitatea pe care ne-o aduce scutul american antirachetă de la Deveselu nu ţine nici de foame şi nu ne măreşte nici salariile sau pensiile tăiate de tandemul Băsescu-Boc. Până la urmă, adevărata noastră speranţă rămâne tot Dumnezeu, săracul! Om trăi şi om vedea...

Taguri articol


12