Apoteoza scandalului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Apoteoza scandalului

Eveniment 13 Noiembrie 2010 / 00:00 429 accesări

Niciodată, în cei 20 de ani de democraţie pe care i-am trăit până acum, puterile statului nu s-au aflat în conflict deschis, aşa cum se petrec lucrurile astăzi în România. Iar această atmosferă irespirabilă, din punct de vedere constituţional, este cauzată tot de personalitatea conflictuală a lui Traian Băsescu, care nu ştie să împrăştie în jurul său decât zâzanie şi vrajbă! La rândul său, Emil Boc începe să semene tot mai mult cu stăpânul său, conform proverbului \"cum e turcul, şi pistolul\"...

Curtea Constituţională, după ce a fost violent criticată de preşedinte, acum două zile, i-a dat ieri peste nas, stilistic vorbind, lui Traian Băsescu, ceea ce l-a determinat pe primul ministru să riposteze, la rândul său. Adică ne confruntăm, în momentul de faţă, cu un triplu scandal, pe mai multe fronturi, ceea ce nu se întâmplă în nicio ţară civilizată. Pe de-o parte, preşedintele se ceartă atât cu Parlamentul, în acest caz fiind vorba de un război mai vechi, cât şi cu magistraţii de la CCR. Pe de altă parte, premierul se ia şi el de piept cu înaltul for juridic... Şi pentru că toate astea nu sunt de ajuns, Curtea Constituţională a declarat, în motivarea verdictului despre neconstituţionalitatea asumării responsabilităţii guvernamentale pentru legea educaţiei, că s-a creat - atenţie! - un conflict juridic şi constituţional, în acelaşi timp, între Guvern şi Parlament, căci Cabinetul Boc îşi asumă prerogative legislative pe care nu le are decât Parlamentul!... Adică nu îţi poţi angaja răspunderea pentru orice lege sau hotărâre. Ştiţi ce înseamnă asta?

Asta înseamnă, oricât de paradoxal ar părea, că în România domneşte o \"dictatură constituţională\" sau \"de catifea\", întreţinută de guvernul PDL şi preşedinte! Iar apoteoza scandalului la care asistăm este \"pseudonimul\" public al acestei dictaturi.



12