Aprecierea reală a leului, posibilă în 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aprecierea reală a leului, posibilă în 2010

Economie 15 Mai 2009 / 00:00 507 accesări

Moneda naţională ar putea reveni la tendinţa de apreciere în termeni reali în raport cu euro, începînd de anul viitor, dacă avansul productivităţii economiei româneşti se va plasa peste nivelul înregistrat de partenerii externi. \"Continuarea procesului de dezinflaţie va contribui la scăderea suplimentară a aşteptărilor inflaţioniste. Un alt mijloc eficient de ancorare a anticipaţiilor inflaţioniste va fi revenirea tendinţei de apreciere în termeni reali a monedei naţionale în raport cu euro, începînd cu anul 2010. Acest fapt este posibil dacă se are în vedere perspectiva unei creşteri mai accelerate de productivitate în economia românească faţă de principalii săi parteneri externi\", se arată în proiectul revizuit al Programului de Convergenţă. Potrivit proiectului, scăderea treptată a volatilităţii cursului de schimb al leului şi creşterea ulterioară a stabilităţii acestuia vor avea ca suport, pe de o parte, restrîngerea efectelor adverse ale crizei financiare şi economice globale, şi, pe de altă parte, însănătoşirea fundamentelor economiei naţionale şi continuarea procesului de convergenţă, de natură să stabilizeze anticipaţiile privind evoluţia cursului de schimb pe termen lung. \"Potenţiala revigorare pe termen mediu a investiţiilor străine directe va crea condiţiile reluării trendului de apreciere sustenabilă în termeni reali a monedei naţionale în raport cu euro - ajustare benefică din perspectiva convergenţei reale şi nominale a economiei româneşti\", se mai arată în raport. Moneda naţională s-a depreciat începînd cu jumătatea a doua a anului trecut, cursul mediu urcînd de la 3,5269 lei/euro în luna august, la un maxim de 4,2839 lei/euro în luna februarie a acestui an. Cursul mediu calculat faţă de euro pentru luna aprilie 2009 a fost de 4,1954 lei/euro. În urma acordului de finanţare externă încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi BERD, autorităţile române au revizuit Programul de Convergenţă pentru perioada 2008-2011, elaborat în luna ianuarie, documentul urmînd să fie aprobat de Guvern şi transmis Comisiei Europene.



12