Aproape 1.000 de note de 10 la teza cu subiect unic la limba română

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape 1.000 de note de 10 la teza cu subiect unic la limba română

Social 19 Mai 2009 / 00:00 487 accesări

Potrivit Centrului Naţional de Curriculum şi Evaluare în Învăţămîntul Preuniversitar (CNCEIP), rezultatele la teza cu subiect unic la limba şi literatura română nu sînt foarte diferite de cele de semestrul trecut. „Încă nu am centralizat toate notele la tezele la limba şi literature română, însă, din datele pe care le avem pînă în prezent, nu au fost diferenţe majore faţă de ce s-a întîmplat semestrele trecute, doar două-trei procente. Sînt unele judeţe unde rezultatele sînt mai slabe, iar altele cu promovabilitate mai mare, dar aşa se întîmplă mereu”, au precizat reprezentanţii CNCEIP. În semestrul I, peste 20% dintre elevii de clasa a VII-a şi 15% dintre cei de clasa a VIII-a au luat note sub 5 la proba de limba şi literatura română din cadrul tezelor cu subiect unic, potrivit unui raport al Ministerului Educaţiei. La clasa a VII-a, cele mai multe note sub 5 le-au luat, atunci, elevii din judeţele Harghita (40,88%) şi Covasna (38,01%), procente apropiate întregistrîndu-se şi la clasa a VIII-a. La polul opus s-au situat municipiul Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Gorj, Suceava, cu o promovabilitate mai mare de 88%.

Şi în judeţul Constanţa, centralizarea notelor obţinute de elevii care au susţinut teza cu subiect unic la limba şi literatura română s-a încheiat. Rezultatele sînt alarmante. O treime din elevii de clasa a VII-a din mediul rural nu au reuşit să obţină nota 5, iar în cazul elevilor de clasa a VIII-a, tot din mediul rural, situaţia este aceeaşi. Dintr-un număr de 6.413 de elevi de clasa VII care s-au înscris în şcolile din judeţ pentru a susţine teza la limba şi literatura română, doar 4.859 au obţinut note peste 5 şi din 6.400 de elevi de clasa a VIII-a, 1.456 au reuşit să obţină „sfîntul” 5. Oare cine se face vinovat pentru aceste note? Slaba pregătire a elevilor sau Caragiale şi „Triumful talentului”, schiţă bazată pe două personaje cu nume similare Ghiţă Niţescu cu Niţă Ghiţescu, care a făcut subiectul tezei buclucaşe pe care au susţinut-o elevii de clasa a VIII-a ? Dacă acceptăm că persoanele care au conceput subiectele tezei la română pentru clasa a VIII-a au dorit să „saboteze” elevii, celor de clasa a VII-a nu mai au nicio scuză? Şi totuşi, 8,73% (549) dintre elevii de clasa a VII-a şi 5.86% (376) din rîndul elevilor de clasa a VIII-a, au obţinut note de 10. Dacă elevii de clasa a VII-a au scăpat de emoţiile examenelor, cei de clasa a VIII-a se pregătesc să susţină, joi 21 mai, teza unică la istorie/geografie. O sesiune specială de examinare, în cadrul căreia vor susţine teze elevii amînaţi conform Art. 65 din Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţămînt preuniversitar, aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 4925/08.09.2005; este cazul elevilor cărora, din motive enumerate de lege, nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau mai multe discipline de studiu sau module. Această sesiune va începe pe 26 mai şi se va desfăşura după următorul calendar: 26 mai 2009 limba şi literatura maternă, 28 mai 2009 limba şi literatura română, 2 iunie 2009 matematică şi 4 iunie 2009 istorie sau geografie (numai clasa a VIII-a). Notele obţinute de elevi la tezele cu subiect unic vor avea o pondere de 50% în media pentru admiterea la liceu.

Taguri articol


12