Aproape 10.000 de poliţişti vor asigura ordinea la paradele, manifestările publice, ceremoniile pentru depuneri de coroane de flori şi spectacolele care vor avea loc de Ziua Naţională a României, în Bucureşti şi 34 de judeţe, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 128.000 de persoane. În 1 Decembrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a 96 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în 64 de locuri din Bucureşti şi din 34 de judeţe vor fi organizate manifestări publice de amploare, la care poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării evenimentelor, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române. "Sunt prevăzute să se desfăşoare manifestări publice şi ceremonii pentru depuneri de coroane de flori, pe raza a 34 de judeţe şi a Municipiului Bucureşti, în 64 de locuri, la care vor participa aproximativ 128.000 de persoane", a precizat sursa citată. Dintre cei aproape 10.000 de poliţişti, 1.664 sunt de la poliţia rutieră, 5.791 de la ordine publică, 754 de la investigaţii criminale, 537 de la poliţia transporturi, 184 de la structurile de investigare a fraudelor, 88 de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte structuri. La evenimentele organizate de Ziua Naţională a României vor fi şi 3.835 de patrule de siguranţă publică, dintre care 1.188 pedestre şi 2.647 auto, care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Poliţiştii de la transporturi vor patrula în 358 de trenuri de călători, în special pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările, precum şi în 311 staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, aceştia vor patrula în 15 aerogări internaţionale şi naţionale, precum şi în 26 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.Poliţia Română va participa la parada naţională organizată în Bucureşti cu efective şi tehnică, respectiv motociclete şi autospeciale de intervenţie. Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP vor participa, luni, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, în Piaţa Constituţiei, militarilor români urmând să li se adauge şi detaşamente din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi SUA. Evenimentul care va avea loc în Capitală este programat să înceapă la ora 11.00. Manifestările organizate la Alba-Iulia cu ocazia Zilei Naţionale cuprind, în acest an, și o paradă la care vor participa peste 800 de militari, dar şi autovehicule militare şi tehnică de luptă. Defilarea se va încheia cu o formaţie de zbor alcătuită din aeronave de luptă MiG-21 Lancer din dotarea Bazei 71 Aeriene ”General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.