Aproape 2,5 milioane de italieni trăiau în 2007 în sărăcie absolută, potrivit criteriilor definite de Institutul Naţional de Statistică (ISTAT), care a publicat, miercuri, un raport. Pragul sărăciei absolute, care stabileşte o medie a cheltuielilor lunare esenţiale în materie de hrană, cazare şi facturi - variază în funcţie de locul de reşedinţă: pentru un adult (18-59 de ani) care locuieşte singur, pragul este de 694 de euro pe lună dacă locuieşte într-o zonă urbană din nordul ţării, dar coboară la 468 dacă stă într-o comună mică din sud. Un cuplu cu doi copii de vîrstă mică poate fi încadrat la categoria sărăcie absolută dacă dispune de mai puţin de 1.223 de euro pe lună într-un oraş din nord sau de 850 de euro într-un sat din sud. Spre deosebire de sărăcia relativă, care ia în calcul condiţiile de sărăcie ale unor persoane prin comparaţie cu altele, sărăcia absolută se referă la incapacitatea de a cumpăra bunurile şi serviciile necesare pentru a-şi asigura un nivel de viaţă considerat minimum acceptabil, explică ISTAT.

În 2007, circa 975.000 de familii, adică 2,427 milioane de persoane reprezentînd 4,1% din populaţia italiană, îndeplineau aceste criterii, trăind deci în sărăcie absolută, potrivit ISTAT. Fenomenul este mai răspîndit în sud şi în insule, precum şi în familiile numeroase, cu cel puţin trei copii: 8% dintre familiile formate din cel puţin cinci membri se află într-o situaţie de sărăcie absolută, detaliază ISTAT. ”Această estimare a sărăciei absolute în 2007 este un indicator al situaţiei dinainte de criza economică. O vom actualiza”, a mai spus directoarea ISTAT Linda Laura Sabbadini, prezentînd studiul presei.