Aproape 5.000 de români au cerut să fie șterși din Biroul de Credit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape 5.000 de români au cerut să fie șterși din Biroul de Credit

Economie 21 Aprilie 2019 / 17:22 1715 accesări
Biroul de Credit a primit, în ultimul an, peste 7.800 de cereri de ștergere a datelor din partea clienților băncilor

Biroul de Credit a primit, în ultimul an, peste 7.800 de cereri de ștergere a datelor din partea clienților băncilor

Numărul românilor care au solicitat ștergerea datelor negative din Biroul de Credit (BC) în perioada 25 mai 2018 - 31 martie 2019 este de 4.900, spune directorul general al instituției, Șerban Epure, citat de hotnews.ro -

„Ei au formulat 7.800 de solicitări de ștergere a datelor (unii dintre ei fiind raportați de mai multe instituții), existând cazuri în care solicitările au fost respinse din cauză că nu au conținut vreun motiv de ștergere, ci numai cererea propriu-zisă. Unele persoane cred că simpla solicitare va duce imediat la ștergerea datelor, dar ea trebuie să aibă la bază un motiv, conform regulamentului GDPR, motiv care va fi analizat de creditorul care l-a înscris în Birou“. Din 25 mai 2018, românii au dreptul de a solicita în baza unor motive întemeiate radierea înscrierii în Biroul de Credit, unde poți fi înscris pentru datorii de peste 30 de zile și rămâi prins timp de patru ani de la ultima notificare. Și, evident, primul lucru pe care îl face o bancă sau un IFN este să verifice situația oricărui solicitant al unui împrumut la BC, ca să vadă dacă e bun platnic sau dacă e deja supra-îndatorat. „Este dificil de spus câte cereri au fost aprobate exact, deoarece unele dintre ele pot fi adresate mai multor creditori și pentru mai multe conturi, decizia, pentru o cerere, putând fi diferită de la bancă la bană și de la cont la cont“, adaugă Epure. Din păcate, posibilitatea radierii din BC a fost speculată de mulți afaceriști care promit că, în baza unui avans nereturnabil de 300 lei și a plății ulterioare a încă 2.300 lei (taxa de radiere), pot rezolva această problemă. De partea cealaltă, nu puține sunt băncile și IFN-urile care au fost amendate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, tocmai pentru înscrierea abuzivă a clienților în Biroul de Credit. Bancpost, spre exemplu, a fost sancționată cu 20.000 lei, pentru că a transmis date negative la BC, înainte de împlinirea termenului de 30 de zile de la data scadenței și fără să fi făcut dovada înștiințării prealabile a persoanei vizate. Banca Românească a fost amendată cu 25.000 lei după ce nu a dat curs cererilor unor persoane care au cerut ca datele să le fie șterse din BC.

Taguri articol


12