Aproape 60 de persoane suspectate de evaziune de patru mil. euro, audiate în urma unor percheziţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape 60 de persoane suspectate de evaziune de patru mil. euro, audiate în urma unor percheziţii

Eveniment 21 Mai 2015 / 09:10 320 accesări

Aproape 60 de persoane vor fi duse la audieri în urma unor percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la firme şi la persoane suspectate de evaziune, după ce, prin aproximativ 150 de societăţi conduse de opt sirieni, ar fi făcut tranzacţii fictive, producând un prejudiciu de peste patru milioane de euro. Poliţiştii din judeţul Ilfov fac, astăzi, 59 de percheziții la locuinţele unor persoane şi la sediile mai multor firme suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul construcțiilor, textilelor și comerţului de legume și fructe. "Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 - 2015, în circuitul evazionist ar fi fost implicate peste 150 de societăți comerciale, conduse de 8 cetățeni sirieni, care ar fi desfășurat tranzacții comerciale fictive în valoare de peste 20.000.000 de euro, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 4.000.000 de euro", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române. La finalul percheziţiilor vor fi duse la audieri 57 de persoane, anchetatorii urmând să decidă dacă iau în cazul acestora măsuri preventive. Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, cu sprijinul poliţiştilor bucureşteni, sub coordonarea Parchetului Curţii de Apel București. Acţiunea este sprijinită de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Taguri articol


12