Aproape 70 de bolnavi psihic, în voia Domnului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dacă medicii pensionari din Băneasa vor ieşi din sistem

Aproape 70 de bolnavi psihic, în voia Domnului!

Eveniment 08 Ianuarie 2009 / 00:00 783 accesări

Aproape 70 de bolnavi cu afecţiuni psihice vor rămîne în voia Domnului, asta dacă Ordonanţa 230/2008 privind modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi a celor de serviciu, va intra în vigoare. La Constanţa, potrivit directorului adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Judeţeană (ASPJ), dr. Tanţa Culeţu, şapte medici ar trebui să aleagă între pensie sau lefurile primite de la unităţile sanitare. „Avem medici pensionari care profesează în cadrul Spitalelor de Urgenţă, Medgidia, Mangalia şi Centrului de Sănătate Băneasa. Problema cea mare va fi la Băneasa”, a declarat directorul adjunct al ASPJ, dr. Culeţu. Ea a mai precizat că dacă singurul medic psihiatru, care este ieşit la pensie de doi ani, ar renunţa la activitatea profesională, 69 de bolnavi ar rămîne fără doctor, implicit fără tratamente medicale de specialitate. „Pentru Băneasa tot încercăm să găsim soluţii, dar nu reuşim. Nu vine niciun medic să profeseze aici. Să sperăm că lucrurile se vor rezolva şi nu va fi afectată în niciun fel activitatea medicală de aici”, a mai spus dr. Culeţu. Şi managerul Centrului de Sănătate speră ca situaţia să se rezolve în scurt timp, pentru că, în caz contrar, unitatea şi-ar închide porţile iar bolnavii ar fi lăsaţi în voia Domnului. Ion Bazac, ministrul Sănătăţii a propus ieri primului-ministru, Emil Boc, rectificarea Ordonanţei 230/2008 privind modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi a celor de serviciu. „Avînd în vedere lipsa acută de cadre medicale specializate, mai ales în mediul rural, voi propune ca medicii pensionari să rămînă angajaţi în continuare, cu contracte temporare de muncă pînă la ocuparea posturilor prin concurs”, a declarat ministrul Sănătăţii. Specialiştii Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) sînt de acord cu decizia Guvernului de a susţine tinerii, dar este preocupat de situaţia specială cu care se confruntă sistemul medical în prezent. Precizăm că în Sănătate lucrează aproximativ 600 medici pensionari, dintre care 500 în mediul urban, iar diferenţa de 100 în mediul rural. Menţionăm că majoritatea medicilor din mediul rural sînt pensionari.



12