Aproape jumătate dintre ruși vor demisia lui Medvedev din funcția de premier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape jumătate dintre ruși vor demisia lui Medvedev din funcția de premier

26 Aprilie 2017 / 18:38 2711 accesări

A crescut numărul rușilor care ar vrea ca premierul Dmitri Medvedev să demisioneze, relevă un sondaj al centrului independent Levada, citat miercuri de DPA.

Potrivit acestui sondaj, 45% dintre ruși sunt în favoarea demisiei lui Medvedev, cu 12 puncte procentuale mai mult față de luna noiembrie 2016, de când datează cel mai recent sondaj similar. Doar o treime dintre rușii intervievați au declarat că se abțin de la a solicita demisia premierului.

Kremlinul a luat notă de aceste rezultate, afirmând că "probabil va lua ceva timp analizarea datelor", după cum a declarat pentru TASS purtătorul de cuvânt al președinției Dmitri Peskov.

Luna trecută, opozantul rus Aleksei Navalnîi, cel mai important critic al Kremlinului și care și-a anunțat intenția de a participa la alegerile prezidențiale de anul viitor, l-a acuzat pe Dmitri Medvedev de corupție, susținând, într-o clip video, că acesta a abuzat de prerogativele de prim-ministru pentru a face avere. Clipul încărcat pe YouTube a strâns peste 20 de milioane de vizualizări.

Acuzațiile de corupție au stat la baza protestelor masive organizate în martie din mai multe orașe din Rusia. Navalnîi și câteva sute de susținători ai săi au fost reținuți după o manifestație de amploare de la 26 martie de la Moscova. Liderul opoziției ruse — care a fost eliberat la 10 aprilie — nu va putea cel mai probabil să participe la scrutinul prezidențial din 2018, suferind, recent, o controversată condamnare la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.

Taguri articol


12