Poliția din China a arestat 21 de persoane implicate în activitățile platformei de creditare peer-to-peer (persoană la persoană) Ezubao, o schemă Ponzi în care au fost atrase fonduri de circa 50 miliarde yuani (7,6 miliarde dolari) de la aproximativ 900.000 de investitori. Peste 95% dintre proiectele de pe platforma de finanțare au fost false, potrivit agenției de presă Xinhua, citată de publicația britanică ”The Guardian”. Printre cei arestați se află și Ding Ning, cel care a lansat Ezubao în iulie 2014.
Aceasta este cea mai mare înșelătorie descoperită până în prezent în China, în sectorul de creditare persoană la persoană, care s-a dezvoltat puternic în ultimii ani și a rămas în mare măsură nereglementat. Poliția a folosit două excavatoare pentru a dezgropa aproximativ 1.200 de registre contabile ale Ezubao, îngropate de conducerea companiei, potrivit Xinhua, preluată de ”Financial Times”. Site-ul web al Ezubao a fost oprit, iar birourile din Beijing ale Yucheng Group, companie al cărei președinte este Ding Ning, au fost de asemenea închise.
Citește și:
Amendă de două miliarde de dolari în SUA
Cele 10.000 de victime ale lui Madoff, despăgubite?
Despăgubiri de 731 milioane de dolari pentru amatorii de poker
Tobey Maguire a dat o parte din câştigurile obţinute la partide de poker ilegale
Flagelul fraudelor piramidale pe Internet
Om de afaceri american, vinovat de o fraudă de patru miliarde dolari