26 Noiembrie 2024, 11:11
Aproximativ zece persoane au fost arestate noaptea trecută în regiunea pariziană, în ancheta cu privire la atentatele comise săptămâna trecută la Paris, a anunţat o sursă judiciară, relatează AFP. Aceste persoane urmează să fie interogate despre "posibila susţinere logistică" pe care sunt bănuite că au oferit-o atacatorilor, constând în armament şi vehicule, a precizat sursa citată. Opt persoane au fost plasate în arest preventiv, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, confirmând informaţii furnizate de postul Itélé.