Arabia Saudită a anunţat miercuri că un tribunal special a dat verdictul în cadrul proceselor împotriva unui număr de 330 de presupuşi membri ai organizaţiei teroriste al-Qaida, în care s-a pronunţat cel puţin o condamnare la moarte. Membrii acestui grup, care face parte dintr-un lot de aproximativ o mie de suspecţi deţinuţi pentru presupusa lor implicare într-o serie de atentate sîngeroase care au avut loc în acest regat, între 2003 şi 2006, erau judecaţi pentru crime legate de terorism comise de al-Qaida împotriva securităţii statului, a anunţat agenţia oficială Spa. Ei au fost judecaţi sub acuzaţia că ar face parte din grupul celor rătăciţi ai al-Qaida, de implicare în activităţile acestui grup, de contactarea, coordonarea şi desfăşurarea de activităţi cu părţi străine care acţionează pentru a complota împotriva securităţii naţionale, potrivit agenţiei Spa. Aceştia erau, de asemenea, anchetaţi pentru susţinerea şi finanţarea terorismului, a adăugat agenţia, citînd un purtător de cuvînt al Biroului de Anchetă al Procurorului General, care acţionează ca Parchet, fără să ofere detalii cu privire la numărul acuzaţilor judecaţi şi nici asupra verdictului pronunţat.
În total, 330 de acuzaţi au fost judecaţi în cadrul unui număr de 179 de procese, iar soluţiile pronunţate merg de la pedepse cu închisoarea, în funcţie de tipul infracţiunii comise, pînă la pedeapsa cu moartea, într-un singur proces, a declarat, de asemenea, purtătorul de cuvînt al Ministerului saudit al Justiţiei, şeicul Abdallah al-Saadane. Acesta nu a precizat dacă această condamnare la moarte vizează unul sau mai mulţi acuzaţi. Postul de televiziune prin satelit al-Arabiya, cu acţionari saudiţi, a anunţat că doar unul dintre cei 330 de acuzaţi a fost condamnat la moarte. Soluţiile pronunţate prevăd, de asemenea, amenzi, interdicţia de a părăsi teritoriul, arestări la domiciliu pentru diferite perioade de timp, într-un oraş la alegerea persoanei judecate, dar şi achitarea unor anumiţi acuzaţi, a adăugat purtătorul de cuvînt al Ministerului Justiţiei. El a precizat că acest verdict al tribunalului de primă instanţă poate fi atacat cu recurs în apel.
Persoanele judecate fac parte dintr-un grup de 991 de suspecţi deţinuţi de autorităţi pentru presupusa lor implicare într-o serie de atentate care au fost comise în Arabia Saudită, în perioada cuprinsă între anii 2003 şi 2006 şi care s-au soldat cu circa 100 de morţi. Procesele acestora au fost deschise la începutul anului. În mai, militanţi saudiţi din domeniul drepturilor omului au denunţat, într-o petiţie adresată regelui, caracterul secret al tribunalelor care judecă aceşti suspecţi şi au cerut procese drepte şi publice. În iunie, preşedintele Comisiei oficiale a Drepturilor Omului, Bandar al-Aiban, a dat asigurări că grupul său urmărea procesele şi că acuzaţii aveau dreptul la un avocat. Purtătorul de cuvînt al Ministerului Justiţiei a declarat că tribunalul special a propus acuzaţilor, încă de la începutul proceselor, să îşi asigure propria apărare sau să îşi desemneze un avocat. În plus, acesta a dat asigurări că, pentru ceilalţi suspecţi, procesele vor fi publice. Însă, Christoph Wilcke, din cadrul organizaţiei de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch din New York, a fost rezervat în reacţia sa. ”Potrivit celor câteva surse ale mele, procesele au fost sumare prin esenţa lor şi, în pofida faptului că nu pot verifica acest lucru, acest fapt este o sursă de îngrijorare din cauza caracterului secret al acestor procese”, a declarat acesta, adăugând că este în interesul regimului saudit ca suspecţii, care sînt deţinuţi ani de zile fără proces, să fie în sfîrşit judecaţi. În afară de cei 991 de acuzaţi, alţi aproximativ 2.000 de suspecţi ar fi, de asemenea, deţinuţi în Arabia Saudită, pentru aceleaşi motive, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului.