Arabia Saudită cere ca o fiică a lui ben Laden să părăsească Iranul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arabia Saudită cere ca o fiică a lui ben Laden să părăsească Iranul

Monden 04 Ianuarie 2010 / 00:00 328 accesări

Arabia Saudită a solicitat Iranului să-i permită uneia dintre fiicele lui Osama ben Laden să părăsească ţara, după ce autorităţile de la Teheran au recunoscut că aceasta se află pe teritoriul iranian. Ministrul saudit de Externe, prinţul Saud al-Faisal, a afirmat că Guvernul de la Riyad poartă discuţii cu oficiali iranieni, pentru eliberarea fiicei liderului al-Qaida.

Conform unor informaţii de presă publicate recent, Iman ben Laden, în vârstă de 17 ani, ar fi reuşit să evadeze dintr-o clădire unde se afla consemnată, reuşind să se refugieze la ambasada saudită de la Teheran. Iman şi cinci dintre fraţii săi s-au aflat în arest la domiciliu din 2001, de la începutul campaniei americane în Afganistan, a anunţat, în decembrie, cotidianul saudit ”Asharq al-Awsat”. Ziarul, deţinut de un văr al prinţului Saud, a precizat că ambasada a emis pe numele ei un permis de călătorie, care îi permite să revină în Arabia Saudită. Soţia celui de-al patrulea fiu al lui ben Laden, citată de acelaşi ziar, a afirmat că soţia liderului al-Qaida, Khayriyah şi copiii săi locuiesc într-o clădire rezidenţială de la periferia Teheranului. ”Copiii ben Laden locuiesc în case din apropiere, cu grădini, au laptop-uri, dar nu şi acces la Internet şi există şi o piscină în complex”, a afirmat Zaina ben Laden. Atât ea, cât şi soţul său, Omar, care locuieşte în Qatar, au vorbit la telefon cu unul dintre copii, a precizat ”Asharq al-Awsat”.

Prinţul Faisal a declarat că ţara sa consideră acest caz drept unul umanitar. Ministrul iranian de Externe, Manouchehr Mottaki, a declarat săptămâna trecută că a fost informat despre prezenţa lui Iman la Teheran, adăugând însă că nu este clar cum a ajuns ea în capitala iraniană şi precizând că ea poate pleca din ţară, dacă obţine documentele de călătorie.

Taguri articol


12