Negociatorul-şef pe probleme de climă al Arabiei Saudite a declarat, miercuri, că discuţiile despre schimbările climatice din cadrul ONU ameninţă supravieţuirea economică a ţării sale şi a cerut sprijin, în eventualitatea în care arderile de combustibili fosili vor fi înlocuite de energiile regenerabile. ”Este o chestiune de supravieţuire pentru noi, aşa că sîntem printre cele mai vulnerabile ţări, din punct de vedere economic. Arabia Saudită nu a făcut încă multe pentru a se diversifica. Adaptarea nu se face doar la impactul schimbărilor climatice, ci şi la impactul politicilor climatice”, a declarat Mohammad al-Sabban. Regatul saudit cere, astfel, sprijin pentru dezvoltarea unor surse de energie regenerabilă şi pentru a putea îngropa gazele cu efect de seră în fostele depozite de petrol, aflate la adîncimi mari. ”Avem mult soare, mult pămînt. Putem exporta energie solară vecinilor noştri, pe scară foarte largă şi acesta este obiectivul nostru strategic pentru a ne diversifica economia. Avem nevoie ca ţările industrializate să ne asiste în investiţia directă, în transferul de tehnologie”, a explicat al-Sabban.
O altă cerinţă a Arabiei Saudite face referire la taxele pe combustibili fosili, care ar trebui concentrate pe carbon şi nu pe energie. Astfel, ţările exportatoare de petrol ar plăti mai puţin decît producătorii de cărbune, pentru că acestea din urmă poluează mai mult. Saudiţii cer şi eliminarea subvenţiilor pentru biocombustibilii cu care rivalizează pe piaţă, pentru că dăunează mediului şi cresc preţurile la alimente. Grupurile de mediu îi acuză de mult timp pe oficialii saudiţi de obstrucţionarea negocierilor pe tema schimbărilor climatice, dar Mohammad al-Sabban a afirmat că ţara sa îşi apăra doar interesele.