Arash a concertat la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arash a concertat la Mamaia

Monden 25 August 2008 / 00:00 488 accesări

Artistul de renume internaţional, Arash s-a alăturat vedetelor care au concertat, în această vară, pe litoralul Mării Negre. Interpretul născut în Iran, care a făcut senzaţie cu hitul „Boro boro”, a cîntat vineri seară, în clubul „Bamboo” din staţiunea Mamaia. Arash şi-a început concertul la puţin timp după ora 2.00, interpretul fiind primit cu aplauze şi cu urale de publicul numeros prezent în club. Super-hitul „Boro Boro” a făcut din nou senzaţie, chiar dacă a fost lansat în urmă cu cîţiva ani. Nici celelalte melodii nu au fost lipsite de succes, cei prezenţi dansînd şi aplaudînd pe acordurile fiecărei piese. „Sînt încîntat că mă aflu pentru prima dată în România. Nu mă aşteptam să întîlnesc oameni atît de primitori, iar plajele şi fetele din România sînt foarte frumoase”, a declarat Arash. Artistul a mai precizat că va lansa un nou material discografic, care se va intitula „Donya” (Lume) şi care va cuprinde 14 piese, printre acestea numărîndu-se şi cîteva colaborări cu interpreţi cunoscuţi, Shaggy fiind unul dintre aceştia.

Arash a participat la show-uri TV în aproape toată lumea, în ţări precum Suedia, Rusia, Germania, Elveţia, Kazahstan, Ucraina, Cehia, Slovacia, Grecia, Statele Unite ale Americii. Numele său face trimitere la istoria antică persană, Arash fiind un erou care a salvat vieţile mai multor mii de oameni.



12