În acest an, cu ocazia Zilei de Luptă Împotriva HIV/ SIDA 2011 – care se celebrează pe 1 decembrie, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) au lansat îndemnul la umanitate “Arată că îţi pasă!” de miile de tineri români seropozitivi!, pe site-ul www.iamademana.ro. HIV/SIDA îi afectează în special pe tinerii români: un român din doi care trăieşte cu această maladie are cel mult 24 de ani, potrivit statisticilor realizate de Institutul Naţional de Boli Infecţioase \"Prof. Dr. Matei Balş\". Mai mult decât atât, aproximativ 65% dintre românii afectaţi de HIV/SIDA au devenit seropozitivi fără vina lor, în copilărie, prin infecţii contactate în cadrul sistemului sanitar în perioada 1988 - 1990. Pentru a atrage atenţia asupra dramei trăite de aceşti tineri şi pentru a-i încuraja să continue lupta cu HIV şi implicit lupta pentru o viaţă normală, UNOPA, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK), al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti şi al Fundaţiei “Prof. Dr. Matei Balş” au lansat campania “Ia-mă de mână! Arată că îţi pasă!”.
CLICK DE SUSŢINERE Reprezentanţii UNOPA susţin că pe site-ul special creat pentru această campanie, www.iamademana.ro, oricine îşi poate arăta sprijinul printr-un simplu click de susţinere, scriind un mesaj de încurajare a pacienţilor sau îndemnându-şi prietenii să îl acceseze şi să-şi arate sprijinul. Mesajele de susţinere vor ajunge, prin intermediul UNOPA, chiar la tinerii care se luptă cu această boală. Sprijinul simbolic poate fi oferit, de asemenea, pe pagina de Facebook sau pe contul de Twitter al organizaţiei. Campania de strângere de susţineri de pe site-ul www.iamademana.ro va rula până la mijlocul lunii decembrie şi militează, printr-o serie de activităţi online şi offline, pentru atragerea cât mai multor susţinători pentru tinerii afectaţi de HIV/ SIDA. Directorul Executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/ SIDA (UNOPA), Iulian Petre, a declarat că „este important ca societatea să nu ignore problema infecţiei HIV, să o trateze cu responsabilitate şi să ia măsurile care se impun”. „Este important ca tinerii, în special, să conştientizeze acest aspect, să nu uite că există semeni ai lor care luptă de mulţi ani cu această boală şi că trebuie să fie cât mai responsabili cu ei şi cu apropiaţii lor. Prin această campanie oamenii vor putea să arate că nu i-au uitat pe cei infectaţi cu HIV, că sunt alături de ei şi că îi sprijină în lupta lor de fiecare zi cu virusul”, a mai spus Petre.
Despre HIV/ SIDA:
HIV este virusul care duce la apariţia SIDA şi reprezintă acronimul denumirii Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV). HIV este un agent patogen care atacă iniţial celulele din sistemul imunitar, o anumită categorie de celule albe numite limfocite T4. Virusul se multiplică în interiorul acestora şi le distruge, scăzând astfel aparărea naturală a organismului împotriva infecţiilor şi a bolilor.
Stadiul SIDA (acronimul denumirii Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) apare când starea generală a pacientului infectat cu HIV se agravează evident şi progresiv, când apar infecţii oportuniste, cancere, encefalopatie HIV sau aşa numitul „wasting syndrome” (ce constă în scădere ponderală marcată şi de oboseală extremă). Căile de transmitere a infecţiei HIV sunt: relaţii sexuale neprotejate cu o persoană infectată, utilizarea aceluiaşi ac de seringă cu o persoană infectată, transmitere de la mamă infectată la nou-născut, prin contact rană pe rană, prin transfuzii de sânge (tot mai rar pentru că, în prezent, sângele este acum testat şi relativ sigur).