Arbitrajul, încă o necunoscută pentru întreprinzători

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arbitrajul, încă o necunoscută pentru întreprinzători

Economie 21 Iulie 2009 / 00:00 2004 accesări

În foarte multe cazuri, relaţiile de afaceri dintre agenţii economici sînt umbrite de situaţii neprevăzute de părţile implicate într-un contract. Cei care se află în aceste situaţii se adresează instanţei de judecată pentru a-şi găsi dreptatea, însă timpul îndelungat de la introducerea cererii şi pînă la soluţionarea ei atrage alte pierderi, ca să nu mai vorbim de valoarea cheltuielilor de judecată. Potrivit legislaţiei româneşti, în paralel cu instanţa de drept comun funcţionează Curtea de Arbitraj, care îşi desfăşoară activitatea pe lîngă camerele de comerţ din ţară. La Constanţa, litigiile comerciale pe care agenţii economici le au cu partenerii de afaceri pot fi soluţionate de către Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim care funcţionează în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa. „Arbitrajul comercial, ca alternativă de soluţionare a litigiilor comerciale, este încă o necunoscută în mediul de afaceri, în ciuda faptului că aceasta prezintă avantaje incontestabile, atît din punct de vedere al cuantumului taxei arbitrale, cît şi al termenului scurt de soluţionare al litigiului. Un alt avantaj al arbitrajului care trebuie menţionat este confidenţialitatea, acest aspect nefiind deloc de neglijat avînd în vedere că, de cele mai multe ori, părţile dintr-un litigiu continuă să deruleze raporturi comerciale şi după soluţionarea litigiului şi, de cele mai multe ori, societăţile comerciale aflate în litigiu nu doresc ca aceste informaţii să devină publice”, a explicat directorul Direcţiei Juridice şi Arbitraj din cadrul CCINA, Ruxandra Serescu. Pentru a se apela la arbitrajul comercial, agenţii economici trebuie să insereze în contract o clauză arbitrală care să facă referire la faptul că, în cazul eventualelor neînţelegeri, se va apela la Curtea de Arbitraj Comercial şi Martim de pe lîngă CCINA. Potrivit directorului Direcţiei Juridice şi Arbitraj, soluţionarea litigiului durează aproximativ cinci luni însă, de cele mai multe ori, dosarele se pot soluţiona chiar şi în două-trei luni, în timp ce soluţionarea unui litigiu de către instanţa statală poate dura şi cîţiva ani. Procesul se încheie prin pronunţarea de către Tribunalul Arbitral a unei hotărîri arbitrale definitive şi obligatorii, care poate fi investită cu formula executorie, întocmai ca şi o hotărîre judecătorească, urmînd a fi executată de bună voie sau silit, prin intermediul executoriului judecătoresc.

Hotărîrile arbitrale pot fi recunoscute şi executate pe plan internaţional

Semnalele crizei financiare în România, apărute înca din vara anului trecut, s-au confirmat în acest an prin lipsa de lichiditate a companiilor şi, implicit, a numărului întîrzierilor la plată. „Pe fondul crizei economice am asistat la o creştere a numărului litigiilor aflate pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa în sensul că, în primele şase luni ale acestui an s-au înregistrat 39 de acţiuni arbitrale. Acestea au ca obiect valori ale litigiilor cuprinse între 500 lei şi 800.000 lei. Comparativ cu anii precedenţi, se resimte o creştere a numărului litigiilor date spre judecată Curţii de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa, întrucît, atît în anul 2007, cît şi în anul 2008, numărul total de dosare înregistrate a fost de 36 de dosare pe an”, a precizat Ruxandra Serescu. Majoritatea reclamanţilor au sesizat întîrzieri la plată sau probleme cu calitatea produselor şi serviciilor, solicitînd restituirea debitului şi penalităţi pentru întîrzierea în decontare. Curtea de Arbitraj se bucură de recunoaştere internaţională şi, ca instanţă alternativă, poate judeca atît litigii interne, cît şi internaţionale. „Potrivit convenţiilor internaţionale la care şi România a aderat, hotărîrile arbitrale pot fi recunoscute şi executate pe plan internaţional, urmînd ca hotărîrea arbitrală să fie investită cu formula executorie în statul în care urmează a fi executată. Pe plan mondial se conturează foarte multe metode alternative de soluţionare, printre care arbitrajul sau medierea, acestea venind în sensul degrevării instanţelor de judecată”, a mai spus directorul Direcţiei Juridice şi Arbitraj. Litigiile se soluţionează de către arbitrii înscrişi pe lista arbitrilor care sînt specialişti în domeniul juridic, economic sau maritim, aceştia fiind desemnaţi de fiecare parte. Pe lista arbitrilor de la Constanţa există 62 de specialişti.

Taguri articol


12