Sâmbătă, în etapa a 17-a din Liga a IV-a la fotbal, un fapt incredibil s-a petrecut la finalul partidei de seniori jucate la Medgidia, între echipa locală Progresul şi Gloria Băneasa, scor 3-3 (Paul Scînteie 22, Claudiu Mitu 51, George Mitu 82 - Dorian Drăgan 13-autogol, Nicuşor Chiru 58-autogol, Dan Sivriu 90+2-penalty). „După terminarea jocului, în drum spre vestiare, jucătorul cu numărul 5 de la echipa gazdă (Drăgan Dorian), sub identitatea căruia a jucat Baciu Florentin, mi-a adresat mai multe cuvinte jignitoare şi injurioase, după care, la una dintre intrările spre vestiare, m-a lovit cu crampoanele ghetei de fotbal în faţă. Menţionez că nu au fost alte incidente”, a relatat în raportul său suplimentar arbitrul de centru Bogdan Bercea (23 de ani). Interesant este că Florentin-Cosmin Baciu (24 de ani), care a jucat pe fals în această partidă, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, este şi el arbitru în ligile inferioare din judeţul Constanţa!!!
Contactat telefonic, Bercea a nuanţat puţin faptul că a fost lovit, precizând: „Martori îmi sunt colegii de brigadă şi observatorul partidei, care erau lângă mine. Nu pot spune că a fost o lovitură puternică, ci doar a pus crampoanele pe faţa mea şi m-a împins tare. El încearcă să se scoată acum, pentru că a greşit la acea fază la care am dat penalty, după ce marcase şi un autogol. Era în prelungiri când, la o fază în careul lor, n-a căutat mingea, ci s-a dus cu talpa pe genunchiul adversarului. Am evitat să-i dau cartonaş roşu, aşa cum merita, ca să nu inflamez spiritele şi mai rău. Sper să se ia măsuri în acest caz, pentru că el face show cam la toate meciurile în care joacă echipa lui”.
Iată ce a spus şi Baciu, care a recunoscut că a jucat pe fals în acest meci: „Este un nesimţit care a venit să ne fure. Nici nu vreau să-mi aduc aminte de acest meci. Nu este adevărat că l-am lovit, dar l-am înjurat, l-am scuipat şi l-am împins puţin cu gheata. Dar el abia aştepta să dea penalty pentru Băneasa. Am fost atenţionaţi înainte de meci că vine la Medgidia ca să ne facă. La ultima fază a fost fault în atac asupra portarului nostru, apoi a dat penalty. M-a durut ce a făcut, mai ales că eram prieteni buni înainte de asta!”