Arest la domiciliu pentru medicul Mihai Lucan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arest la domiciliu pentru medicul Mihai Lucan

Eveniment 12 Ianuarie 2018 / 15:42 680 accesări

Curtea de Apel București a decis să-i înlocuiască medicului Mihai Lucan măsura controlului judiciar și a înlocuit-o cu arestul la domiciliu.

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia DIICOT şi a desfiinţat o decizie a Tribunalului Bucureşti din 22 decembrie 2017, instanţă care dispusese ca Mihai Lucan să fie cercetat în libertate sub control judiciar.

"Impresia mea este că procesul nu este procesul lui Mihai Lucan, Institutului de Transplant din Cluj sau a clinicii private. Este procesul medicinei româneşti. Si poate, cu ocazia asta, şi cu ajutorul dumneavoastrei, trebuie relevat de fapt în ce situaţie se găseşte întreaga medicina românească. Institutul a fost parte unui sistem sanitar. Timp de 20 de ani a fost controlat, evaluat şi, dintr-o dată, în 2016 şi 2017 a devenit un element"..., a declarat Mediul Mihai Lucan la Curtea de Apel. Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a medicului Mihai Lucan, a fiului său, Valerian Lucan, şi a directorului administrativ în cadrul Institutului Clinic de Urologie Cluj-Napoca, Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, aceştia fiind cercetaţi sub control judiciar. Ulterior, procurorii DIICOT, cei care instrumentează cazul, au contestat decizia de lăsare în libertate a medicului, însă şi Lucan a contestat controlul judiciar.

Joi, o cameră audio-video a fost descoperită în maşina soţiei medicului Mihai Lucan, procurorii DIICOT precizând că aceasta a fost instalată ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică, obţinut cu "respectarea normelor de procedură penală". DIICOT a informat că dosarul care-l vizează pe Mihai Lucan are ca obiect efectuarea de cercetări faţă de membrii unui grup infracţional organizat constituit de către suspecţii Mihai Lucan, Valerian Lucan şi Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, în calitate de angajaţi ai persoanei vătămate Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul Institutului, în favoarea SC LUKMED SRL.

Taguri articol


12