Arest la domiciliu respins

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arest la domiciliu respins

Eveniment 13 Martie 2014 / 00:00 971 accesări

Un tânăr acuzat că şi-a abandonat prietenul rănit şi l-a lăsat să moară le-a cerut, ieri, judecătorilor Tribunalului Constanţa să-i înlocuiască măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar. După deliberări, instanţa a respins solicitarea formulată de Sebastian Ovidiu Ghica, din Constanţa, decizia nefiind, însă, definitivă. Potrivit anchetatorilor, pe 19 iulie 2013, tânărul a petrecut împreună cu mai mulţi prieteni, printre care s-a numărat şi victima, Mihai Oltean, de 35 de ani, din Costineşti, într-un local din staţiune. La finalul serii, Mihai Oltean s-a urcat pe maşina sa decapotabilă, condusă de Ghica. Conform procurorilor, Mihai Oltean s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Poliţiştii au stabilit că, în loc să apeleze linia unică 112 şi să ceară ajutor, Ghica, ajutat de alte persoane, l-ar fi urcat pe Mihai Oltean în maşină şi l-ar fi dus la pensiunea „Talisman”, din Costineşti, care aparţine familiei victimei, lăsându-l într-una dintre camere, pe pat. A doua zi, Oltean a fost găsit, în stare de inconştienţă, de o cameristă. Femeia a sunat imediat la 112, iar tânărul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În pofida eforturilor depuse de medici, Mihai Oltean a murit după trei zile de la incident, ca urmare a fracturilor craniene suferite.

TEAMĂ ŞI RUŞINE Sebastian Ovidiu Ghica nu a spus nimănui ce s-a întâmplat şi a încercat să-i inducă în eroare atât pe anchetatori, cât şi pe părinţii lui Oltean. El a susţinut că nu ştie ce a păţit Mihai Oltean. „Poate că a fost bătut de cineva sau poate că a căzut pe scările pensiunii părinţilor lui...”, le-a spus Ghica poliţiştilor. Totul a ieşit la iveală dintr-o simplă întâmplare. Un bărbat s-a prezentat la Poliţia Costineşti cu probleme personale şi a ajuns să discute cu un agent de poliţie despre moartea lui Mihai Oltean. Bărbatul i-a spus omului legii că un martor ocular al incidentului i-a povestit toată întâmplarea şi aşa au ajuns poliţiştii la Ghica. Tânărul a fost arestat preventiv pentru omor calificat. El a declarat că nu a anunţat pe nimeni despre incident de teamă să nu-şi piardă permisul de conducere pentru că s-a urcat beat la volan. „În plus, mi-a fost ruşine de familia victimei, pentru că nu am ştiut cum să le spun ce s-a întâmplat”, a mai spus Sebastian Ovidiu Ghica.



12