Horea Uioreanu, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată, ieri, de către procurorii DNA, pentru fapte de corupție. Alături de el au fost trimise în judecată alte patru persoane, respectiv doi oameni de afaceri din Cluj, un director ...
Curtea de Apel Constanța a dat, ieri, sentința definitivă în dosarul în care un agent de poliţie de la Serviciul de Operaţiuni Speciale (SOS), din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a fost judecat pentru complicitate la dare de mită. Petre Larie a primit un an de închisoare cu ...
Pomac Iașar Menzat, tânărul de 14 ani acuzat că a violat un băiețel de doar un an și patru luni, a fost trimis, ieri, în judecată de procurori. Adolescentul a fost arestat preventiv pe 5 iunie, după ce, timp de aproape trei luni, a reușit să se ascundă de anchetatori. Polițiștii ...
La nici o lună de la izbucnirea scandalului Bercea-Băsescu, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța au finalizat ancheta în dosarul în care rudele interlopului oltean sunt acuzate că l-au șantajat pe fratele președintelui statului și le-au trimis, ieri, în ...
Cel mai mare scandal de corupţie din România, care este departe de a se fi încheiat, s-a soldat, până acum, cu reţinerea, în 20 iunie, pentru 30 de zile, a lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână, un faimos lider pedelist, cu multe declaraţii inepte şi minciuni din partea opoziţiei politice şi a ...
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis eliberarea din arest preventiv a fostului președinte al ASF Dan Radu Rușanu și a omului de afaceri Ilie Carabulea, urmând ca aceștia să fie judecați în arest la domiciliu. Aceeași hotărâre a fost luată și în cazul lui ...
Șapte persoane, între care un polițist de frontieră din Huși și doi din Republica Moldova, au fost trimise în judecată în stare de arest, fiind acuzate că au constituit un grup infracțional specializat în contrabandă cu țigări de proveniență moldovenească, provocând un ...
Avocatul lui Mircea Băsescu a fost, astăzi, la DNA pentru a studia dosarul, în vederea pregătirii apărării de la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca vineri contestaţia la decizia de arestare preventivă pentru trafic de influenţă a fratelui preşedintelui. Avocatul Nelu Taşcă a declarat, la intrarea ...
Judecătorul Bogdan Bărbuţă, de la Judecătoria Rădăuţi, a fost reţinut, duminică seară, de procurorii anticorupţie, după ce ar fi pronunţat, în mod nelegal, 69 de hotărâri judecătoreşi prin care i-a recunoscut unui om de afaceri dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 41,59 de hectare ...
Familia Băsescu se află în mijlocul unui scandal de proporții. Vestea că fratele președintelui a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel, pentru a-l scăpa de închisoare pe cel cunoscut mai bine drept ...
Mircea Băsescu ar putea ajunge din arestul Poliţiei Capitalei, unde se află în acest moment, la Spitalul Penitenciarului Jilava. Fratele preşedintelui are afecţiuni cardiace, acesta fiind operat acum cinci ani la inimă. Mircea Băsescu este şi în acest moment în atenţia medicilor care îl monitorizează ...
După noaptea petrecută în arest preventiv, Mircea Băsescu a fost vizitat, în această dimineaţă, de avocatul său. Cei doi pregătesc strategia pentru recursul la decizia Tribunalului Bucureşti de a-l aresta pentru 30 de zile. Aseară, Mircea Băsescu a primit de la fiica lui apă şi haine. După prima noapte ...
Magistrații Tribunalului Constanța au decis, vineri seară, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului din Tuzla care este acuzat că și-ar fi omorât soția. Nicolae Dumitru, de 55 de ani, a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv ...
În lumina exploziei celui mai mare scandal de corupţie din România se conturează un chip tenebros, un Dorian Gray de România care acum, pus faţă în faţă cu dezastruoasele consecinţe ale comportamentului său de-a lungul existenţei prezidenţiale, îşi priveşte cu groază autoportretul mâncat de ...
Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Instanţa a admis cererea procurorilor ...
Mircea Băsescu a fost adus, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventivă, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare ...