Mai multe persoane arestate şi judecate pentru furturi din locuinţe au fost condamnate, ieri, de magistraţii constănţeni la pedepse cu executare. Primii care şi-au aflat sentinţa au fost Raim Memet, de 19 ani, din Medgidia şi Şaban Memiş, de 22 ani, din Făurei, ambii primind câte şase ani de detenţie ...
Cei patru tineri din dosarul „Cafe Cafe” s-au aflat ieri în faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, care a început audierea acuzaţilor. Cezar Virgil Stăncescu, de 22 de ani, este acuzat de tâlhărie urmată de moartea victimei, Costin Ion, de 19 ani, judecat de complicitate la tâlhărie urmată ...
Tribunalul Constanţa a admis, ieri, cererea lui Cristian Pană, de 22 ani, din Cernavodă, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru proxenetism, procesul desfăşurându-se la Judecătoria Medgidia. Potrivit ...
În timp ce Sorin Ovidiu Vântu era eliberat din arestul preventiv, după o săptămână de detenţie în care s-au făcut nenumărate valuri în jurul său, iar Traian Băsescu încerca să-l şantajeze pe Nicolas Sarkozy în problema romilor autohtoni, punând condiţia investiţiilor franceze în România sau o ...
Trei tineri din Năvodari, arestaţi în iunie 2009 pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, au fost puşi în libertate la sfârşitul săptămânii trecute, judecătorii înlocuindu-le măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Dumitru Titi Leonte, de 17 ani, Georgian ...
Doi constănţeni au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să fure componente de la un autoturism. Oamenii legii spun că Adil Raşid, de 27 de ani, şi Ervin Murat, de 25 de ani, au fost prinşi în flagrant, vineri noapte, în jurul orei 01.00, în zona Faleză Nord, din Constanţa. Cei doi furaseră ...
La nici două săptămâni de când au fost arestaţi, doi tineri din Cumpăna acuzaţi de furt calificat au fost eliberaţi. Atât Judecătoria Constanţa, cât şi Tribunalul Constanţa le-au înlocuit lui Mihăiţă Florin Guşă, de 21 ani, şi Alexandru Costel Ţapu, de 22 ani, măsura arestării preventive cu ...
Liderul separatist cecen în exil, Ahmed Zakaiev, căutat de Moscova, care îl acuză de terorism, a fost arestat vineri, de poliţia poloneză, la Varşovia, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Mriusz Sokolowski. El a fost arestat de agenţi în civil în timp ce ieşea dintr-o clădire din Varşovia, a ...
Magistraţii constănţeni au emis, vineri, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele unui tânăr de 19 ani, din Năvodari, acuzat de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Geilan Ion împreună cu un prieten de-al său au tâlhărit o femeie de 70 de ani, miercuri noapte. Amintim că ...
Nu îmbogăţiţi bişniţarii! Doi tineri au fost reţinuţi, joi seară, de poliţiştii bucureşteni, după ce au încercat să vândă aproximativ 50 de bilete false pentru concertele Guns N\'Roses şi Ozzy Osbourne, la preţul de 130 de lei fiecare. Infractorii, Paul P, un bucureştean în vârstă de 30 şi ...
Arestaţi cu surle şi trâmbiţe în urmă cu şase zile, Sorin Ovidiu Vîntu, şoferul său, Alexandru Stoian, şi omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan au fost eliberaţi şi vor fi cercetaţi în libertate, ca urmare a deciziei de ieri a Curţii de Apel Bucureşti. Cei trei sunt acuzaţi de favorizarea ...
O femeie de 70 de ani, din Constanţa, a trăit clipe de groază, miercuri noapte, după ce a fost tâlhărită de doi tineri care au fost prinşi de poliţişti după 20 de minute de la comiterea infracţiunii. Oamenii legii spun că tâlhăria s-a petrecut pe strada Unirii, în zona Delfinariu, din Constanţa ...
Judecătoria Constanţa a admis, ieri, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Constantin Codău, de 29 ani, din Constanţa. Bărbatul a fost arestat pe 8 septembrie de Tribunalul Constanţa pentru furt calificat, după ce, iniţial, magistraţii instanţei de fond respinseseră propunerea ...
După două săptămâni de arest, trei tineri din Cumpăna au fost eliberaţi ieri de judecători, care le-au înlocuit măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Verii Mihăiţă Florin Guşă, de 21 ani, şi Sorin Marian Guşă, de 17 ani, şi amicul lor, Alexandru Costel ...
Judecătoria sectorului 6 a prelungit, ieri, cu 30 de zile, mandatul de arestare preventivă a asistentei medicale de la Maternitatea Giuleşti, Florentina Cîrstea, acuzată de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă, în urma incendiului care a provocat moartea a şase bebeluşi şi rănirea altor ...
Vă mărturisesc sincer că nici nu ştiu cum să scriu acest editorial, într-atât de halucinantă a devenit România din ziua de astăzi! Parcă trăim într-o ţară suprarealistă... În timp ce romii care ne-au făcut de ruşine în Europa continuă să sosească acasă, punând Franţa într-o situaţie ...