Prevederile noului Cod Penal au dat peste cap ancheta procurorilor constănţeni în cazul contrabandei cu ţigări şi alcool descoperite la începutul acestei luni, în urma unor percheziţii efectuate la Mangalia, Bucureşti şi Constanţa. Inculpaţii pe care-i voiau după gratii au fost eliberaţi, din cauza interpretării greşite a noii legi. Povestea începe joi, atunci când procurorii au cerut arestarea preventivă a doi poliţişti de frontieră, Ionuţ-Adrian Ioana şi Florin Peţeanu, şi a unui complice, Cristian Liciu. Magistraţii Judecătoriei Constanţa au stabilit, însă, că infracţiunile de care sunt acuzaţi suspecţii nu ar fi în competenţa acestei instanţe, aşa că au declinat cauza Tribunalului Constanţa. Vineri, situaţia s-a repetat... în sens invers. Mai exact, magistraţii Tribunalului Constanţa au constatat că, potrivit noilor prevederi legale, nu ei trebuie să soluţioneze propunerea de arestare preventivă a celor trei inculpaţi, ci, aţi ghicit, Judecătoria... Şi aşa a luat naştere un conflict negativ de competenţă, care a fost tranşat de Curtea de Apel Constanţa. Instanţa superioară a trimis dosarul la Judecătoria Constanţa, care va trebui să-i citeze pe Ioana, Peţeanu şi Liciu şi să-i cheme la proces, deoarece ordonanţele lor de reţinere au expirat încă de joi seară şi aceştia au fost puşi în libertate. Amintim că Ioana şi Peţeanu sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi Liciu - de complicitate la contrabandă.
ACUZAŢII Conform procurorilor, poliţiştii de frontieră sunt cercetaţi pentru că şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi au permis ca mai multe tiruri încărcate cu sute de baxuri cu ţigări de contrabandă să intre în România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche. Florin Peţeanu este anchetat şi pentru că a refuzat să colaboreze cu inspectorul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), ce are un birou în PTF Vama Veche, căruia nu i-a dat documentele unui autotren ce avea la bord 800 de baxuri cu ţigări de contrabandă marca “Marble”, ascunse în spatele unor paleţi cu sticle goale. Celălalt poliţist de frontieră, Ionuţ-Adrian Ioana, mai este acuzat că, în ianuarie şi februarie, şi-a anunţat complicii despre zilele şi orele în care aveau loc controale în vămile Negru Vodă şi Vama Veche. La rândul lui, Cristian Liciu este cercetat pentru că, în perioada decembrie 2013 - martie 2014, i-a dat lui Stelian Tocia bani ca să cumpere ţigări de contrabandă, care au fost vândute în România. În schimb, el a primit o parte din profit sau ţigări. Procurorii au stabilit că suspecţii au păgubit statul român cu 3.910.727 de lei prin neplata taxelor vamale, a accizei şi a TVA-ului.