Arestarea în 2003 a lui Platon Lebedev, asociat al patronului companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski, a fost ilegală, a apreciat, miercuri, Curtea Supremă rusă, care a ordonat reexaminarea dosarului. Prezidiul, cea mai înaltă instanţă Curţii Supreme, a decis să anuleze decizia din 3 iulie 2003 a tribunalului Basmani din Moscova şi să relanseze ancheta în dosarul penal referitor la Lebedev, ţinând cont de noile circumstanţe, a declarat judecătorul Pavel Serkov. Această decizie a fost luată ca urmare a condamnării Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în octombrie 2007, pentru nereguli de procedură comise pe durata deţinerii lui Platon Lebedev.
Fostul patron al companiei Iukos, Mihail Hodorkovski, a depus, în 2004, o plângere similară la Curtea Europeană, care urmează să fie examinată curând, potrivit avocaţilor săi. Fost oficial de rang înalt în cadrul holdingului Menatep, principalul acţionar al companiei Iukos, Platon Lebedev a fost condamnat, în 2005, pentru escrocherie, deoarece a participat la privatizarea unei mari societăţi miniere. El a înaintat o plângere la CEDO, pentru numeroasele încălcări ale articolului 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă pe durata urmăririlor judiciare.
Curtea Supremă a anulat, miercuri, patru decizii referitoare la Lebedev, în situaţia în care avocaţii săi au solicitat anularea a circa zece. Avocatul lui Mihail Hodorkovski, Iuri Şmidt, a declarat că “decizia nu va avea un impact direct asupra sorţii clientului său, dar orice progres, orice recunoaştere a greşelilor în cazul Iukos ne face să fim optimişti”.