Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursul declarat de procurori împotriva hotărârii Tribunalului Constanţa de a respinge propunerea de arestare formulată pe numele celor şapte angajaţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa şi a doi inspectori ai Autorităţii Rutiere Române (ARR) Constanţa, acuzaţi de corupţie. Magistraţii au stabilit că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) ar fi competentă să efectueze urmărirea penală în acest dosar, nu Parchetul Tribunalului Constanţa. „Propunerea de arestare este lovită de nulitate absolută, sancţiunea aplicându-se şi în privinţa tuturor actelor procesuale şi procedurale întocmite de organul de urmărire penală necompetent, şi anume a actelor de constatare, actelor procesuale de începere a urmăririi penale şi punere în mişcare a acţiunii penale, a actelor de dispoziţie şi de administrare a probelor şi actului de sesizare a instanţei cu propunere de luare a măsurii preventive”, este concluzia magistraţilor. De aceeaşi părere sunt şi avocaţii. „După sumele găsite la locuinţele a doi dintre acuzaţi, peste 300.000 lei, care se presupune că provin din activitatea infracţională, ancheta trebuia efectuată de procurorii anticorupţie”, a afirmat avocatul Ion Popescu, apărătorul lui Nicolae Zarzăre. „Fişa postului arată că Dorin Nicolae Dragomir are atribuţii de coordonare şi control în mod permanent asupra activităţii casierelor”, a adăugat şi avocatul Cătălin Filişan. Conform procurorilor, din 2008, Nicolae Zarzăre, Dorin Nicolae Dragomir, Florin Marius Popescu, Valeriu Vasile Bucur, Gabriel Pătru, Dan Ion Vâlsan, Bogdan Tănase, toţi şapte angajaţi ai DRDP Constanţa şi Ferodin Husein şi Ovidiu Popa, ambii din cadrul ARR Constanţa, au divulgat informaţii clasificate reprezentanţilor unor firme de transport, încălcându-şi atribuţiile de serviciu. Anchetatorii spun că Gabriel Pătru, controlor de trafic la DRDP Constanţa, a fost prins în flagrant pe 3 septembrie, în timp ce primea 100 de lei de la un transportator, pentru a închide ochii în faţa unor abateri.